Mai mulți făgărășeni s-au plâns de faptul că au avut de plată și penalități la prima tranșă a taxei de salubrizare, deși ei au depus declarația de impunere în timp util la ghișeu. De acum încolo situația se va rezolva, promite primarul. Cei vizați de această problemă sunt doar cei care s-au prezentat la ghișeu pentru plata taxei, nu și cei care, deși au primit decizia de impunere, nu s-au prezentat la ghișeu. În cadrul unei conferințe de presă avută astăzi, primarul Gheorghe Sucaciu explică cum s-a ajuns în această situație.
„La începutul acestei luni am avut o discuție cu șeful Serviciului de Taxe și Impozite, Maria Boeriu, am făcut o evaluare în ce stadiu sunt cu acele declarații de impunere, dacă au reușit să înregistreze toate acele decizii de impunere. Am delegat la începutul anului trei persoane care să se ocupe de aceste decizii de impunere. Dar fiind un volum mare de muncă, nu au reușit până la sfârșitul perioadei – 31 iunie, să încarce pe calculator, într-un anumit program, toate acele declarații“, a precizat edilul într-o conferință de presă organizată astăzi la sediul primăriei, după ședința Consiliului Local. Tot el a explicat că la următoarea ședință ordinară de Consiliu Local, ce va avea loc în această lună, va fi și un proiect de hotărâre care ar trebui să rezolve această situație.
„S-a pregătit un proiect de hotărâre și se va intra cu el în ședință ordinară și vom decala perioada maximă până la care făgărășenii pot depune acea declarație de impunere, dar și perioada plății taxei de salubritate. Persoanele pe care le-am desemnat au lucrat într-un program special, iar acest program a calculat singur, dacă cineva nu plătește la timp prima tranșă din taxă, să i se calculeze penalități. Am înțeles că au fost cetățeni care au primit acasă înștiințările de plată cu penalitățile respective, însă ei nici nu au știut cât au de plată pentru prima tranșă. Acestor persoane li se vor recalcula penalitățile, avem această posibilitate. Banii din penalități ori li se vor restitui, ori vor fi considerați ca plată pentru taxa de salubritate până la sfârșitul anului. Cu alte cuvinte, li se va recalcula taxa de salubritate. Vom putea decala și termenul declarației de impunere, dar și termenul de plată, respectiv finalul lunii septembrie sau finele anului. Mulți dintre cetățeni nu au venit să depună nici declarația de impunere. Foarte mulți sunt plecați, vine perioada de vară, iar ei au această posibilitate, să vină și să depună declarația“, mai explică primarul.
Edilul a mai declarat că mulți făgărășeni s-au prezentat până în acest moment la Serviciul de Taxe și Impozite pentru a plăti taxa de salubritate.