Pentru că avem multe de spus!

.

Procurorii au schimbat încadrarea juridică în cazul mamei criminale din Lisa


Tânăra din Lisa care şi-a omorât bebeluşul este cercetată la această oră pentru infracţiunea de ,,omor calificat”, infracţiune săvârşită asupra unui membru de familie. pruncucidere 3

Amintim că aceasta a dat naştere celui de-al 5-lea copil, în condiţiile în care pe ceilalţi 4 i-a abandonat prin spital. Pe ultimul l-a ucis şi, spun sătenii, că l-ar fi aruncat într-un butoi cu cenuşă aflat în camera centralei de la dispensarul din sat.

După ce s-a descoperit fapta, Ana Maria Ioniţă (29 ani), a fost reţinută pentru 24 de ore şi depusă în arestul IPJ Braşov.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, iar încadrarea iniţială a faptei a fost de ,,uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă”, infracţiune prevăzută de art. 200, alin. 1 din Codul Penal.

,,(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Ulterior, potrivit reprezentanţilor IPJ Braşov, încadrarea juridică a fost schimbată în ,,omor calificat”, infracţiune prevăzută de art. 189 Cod penal, iar competenţa de soluţionare a cauzei s-a declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Această infracţiune este mult mai aspră din punct de vedere al pedepsei. Dacă prima încadrare ar fi adus tinerei cel mult 5 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată de omor calificat, tânăra riscă o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani. 

Deocamdată nu s-a dat publicităţii motivul pentru care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice. O variantă posibilă (însă nu singura) ar fi faptul că mama şi-a ucis copilul la mai mult de 24 de ore de la naştere, iar infracţiunea prevăzută la art. 200, alin. 1 din Codul penal prevede că fapta trebuie săvârşită obligatoriu în primele 24 de ore de viaţă ale bebeluşului.

Fata provine dintr-o familie cu divorţuri şi sinucideri. Citiţi povestea ei AICI. Localnicii spun că trupul nou-născutului şi hainele murdare de sânge ale mamei au fost descoperite de anchetatori într-un butoi cu cenuşă, ceea ce puteţi citi AICI. 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *