Pentru că avem multe de spus!

.

Sancțiuni de peste 660.000 de lei pentru plimbăreții din județ


În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 306 persoane se află în carantină, iar 4.644 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, iar 156 de persoane sunt depistate pozitiv.

Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.

S-au efectuat 2.227 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.

Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu preponderență ale celor privind restricțiile de circulație, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 413 sancțiuni, în valoare de peste 669.000 lei.

Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 14 convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.

Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 27 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.