Pentru că avem multe de spus!

.

Toarcla, satul rivalităţii dintre oameni şi timp!


S-a oprit timpul de la el putere. În Toarcla timpul a decis să facă experimente pe oameni şi pe lucruri. Într-o zi oarecare (nu ştie nimeni când să fi fost asta), timpul a luat unilateral decizia de a sta pe loc, fie frustrat, fie distrat, că nici măcar Dumnezeu n-a luat parte la hotărârea lui!

Dumnezeu s-a pus în temă din oficiu, mult mai târziu, când frustratul de timp deja îşi făcea mendrele pe acolo şi sabota-n stânga şi dreapta tot ce găsea, dar în principal sabota sufletele oamenilor.

Aşa de departe a mers cu sabotatul, încât oamenii (aproape toţi saşi) au abandonat satul în care timpul stătea pe loc şi au plecat în Germania, acolo unde timpul, ruşinat de te miri ce sau cine, galopa. Gâfâia!

Au rămas în Toarcla doar cei cu sufletul mai tare care s-au opus crâncen blestematului de timp, dar despre care tot nu putem spune că i-au ţinut piept confortabil, ci mai degrabă cu preţul vieţii lor sociale.

Azi, când ceasul astronomic a bifat a doua zi din 2019, am mers şi noi în Toarcla să ne încântăm vederea cu ceea ce a mai rămas încă nedistrus de timp.

Am ieşit din Cincu şi am ţinut drumul spre comuna Bruiu din judeţul Sibiu. Înainte însă de a ajunge la Bruiu, am virat dreapta, pe un drum care încă ţine de judeţul Braşov şi care arată ca măselele neplombate din gura unuia care fuge de dentist.

Indicatorul de intrare în sat este de pe vremea când timpul încă nu avea tupeul să jongleze cu comunitatea. S-au aşternut rugina şi vechimea pe el.

Am mers ţintă la Biserica fortificată din mijlocul satului, monument istoric de categoria A, singura care pare să mai ţină stindardul în micuţa comunitate.

Toarcla

În tot satul am întâlnit pe uliţe un om şi doi câini. Deşi câinii ar fi putut ştii mai multe decât omul, care părea copia abătută a unui personaj de-al lui Marin Preda, l-am întrebat câte ceva despre sat.

,,Doamnă, am rămas puţini. Mai sunt vreo trei familii de saşi în tot satul, dar şi ăia bătrâni, iar cu totul să fie vreo 150 de suflete. Doar casa asta din centru îi mai falnică, pentru că a fost refăcută cu totul de un sas care stă prin Germania şi care s-a chinuit 3 ani să o facă să arate aşa cum o vedeţi azi. Dar şi-a permis. E meşter bun în Germania, câştigă bine acolo, zic io că vreo 10.000 de euro pe lună. A făcut-o şi acum vine de vreo trei ori pe an acasă”, îmi mărturiseşte eroul lui Marin Preda, arătând cu degetul spre singura construcţie din Toarcla care şi-a permis să ia ea timpul în derâdere. Şi, într-adevăr, imobilul de la nr. 21 este precum celebra pensiune a altui sas din Gherdeal, adică într-o mare contradicţie cu toată comunitatea. Cam prin toate satele săseşti pustii dai peste câte o casă care sfidează locul. Ceva de admirat, la urma urmei, să ai curajul sau înţelepciunea să-ţi investeşti avutul într-o comunitate în care timpul face experimente de capul lui!

Îl lăsăm pe singurul nostru interlocutor acolo unde l-am găsit şi urcăm spre Biserica evanghelică, aşezată la nr. 107, după cum arată o tăbliţă de metal, tot ruginită, cum e moda pe la Toarcla, montată pe portiţa din zidul de piatră fasonată de la intrare.

Biserica, o minunăţie în peisajul încremenit al iernii! Datează din 1356 şi a fost martoră la toată transformarea comunităţii, din Evul Mediu şi până în prezent. Dacă putem vorbi de prezent, căci am stabilit că la Toarcla timpul s-a oprit undeva în trecut! Cât despre viitor, acesta a fost ieri în satul Toarcla, vorba unora de la TVR care au făcut aici un documentar şi l-au difuzat pe postul naţional prin primăvara lui 2018. Nu l-am văzut şi nici nu-l caut, pentru că vreau să rămân cu propria mea percepţie despre acest colţ de Ţara Făgăraşului.

Biserica, încuiată, cum altfel? Dar falnică şi poate chiar robustă, în comparaţie cu ce mai găseşti prin Toarcla secolului XXI. Numai vreo 700 de ani diferenţă între atunci şi acum, dar pare-mi-se că în secolul al XIV Toarcla era precum un furnicar, iar în secolul XXI este precum o încăpere bântuită.

A rămas Toarcla goală şi bântuită după ce saşii au plecat aproape toţi spre Occident, să-şi facă o familie şi o nouă viaţă în Germania, deşi ei erau la fel de străini de Germania la momentul plecării precum erau românii. Erau născuţi şi crescuţi pe pământ transilvănean, la a nu ştiu câta generaţie de la primii emigranţi de origine germanică aduşi aici ca să păzească teritoriile de alţi invadatori, cu vreo opt secole în urmă.

În secolul al XII-lea au venit, în secolul XX au plecat. Dar au rămas după ei fortificaţii de toată frumuseţea. Cea de la Toarcla merită cu prisosinţă o vizită până acolo.

Şi mai e ceva interesant în Toarcla: la cotitura unei case vopsite în vânăt, nu departe de intrarea în sat, apare un fel de statuie de piatră, despre care nu ştie nimeni nimic: cine a făcut-o, de unde a apărut, ce vrea să fie. Unii zic că ar fi un trovant (o piatră care creşte singură în timp). Cert este că straniul bolovan are şi nume: Gânditoarea de la Toarcla sau Piatra lui Ghell. Cei care prin meseria lor scotocesc în memoria pietrelor ar putea-o considera o provocare.

O provocare a fost şi excursia noastră în satul aparţinător comunei Cincu. De ce o provocare? Pentru că foarte greu (sau chiar deloc) te poţi hotărî să pui Toarcla pe lista locurilor pe care vrei să le vizitezi.

(Cristina Cornilă)




2 thoughts on “Toarcla, satul rivalităţii dintre oameni şi timp!

  1. Elena

    Referitor la articol,in mare parte aveti dreptate.Asfaltarea,alimentarea cu apa,etc. se face doar din 4 in 4 ani si doar in an electoral cand se promite orice in schimbul unui vot.Dupa alegeri satul este dat uitarii si toate promisiunile blocate. La prima vedere satul arata dezolant mai ales iarna cand nu e zapada dar inainte de a lua decizia de a sterge satul Toarcla de pe lista locurilor pe care doriti sa le mai vizitati ,va propun sa-l mai vizitati odata si vara.Veti fii cucerita de frumusetea peisajelor ce inconjoara satul,de naturaletea si cromatica lor,de biodiversitatea vegetala si animala.

    Reply
    1. Cristina Cornilă

      Nu ați înțeles bine sfârșitul. Cu greu pui Toarcla pe lista satelor pe care vrei să le vizitezi. În sensul că te gândești că nu ai ce vizita, dar, odată ajuns acolo, vezi cât e de pitoresc. Provocarea a constat în faptul că, deși nu credeam că voi găsi ceva atât de frumos acolo, am decis să o vizitez. Cu toate lipsurile ei, mie mi-a plăcut foarte mult. Cu siguranță o să merg să văd Toarcla și atunci când e înverzită.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.