Știri de acasă!

.

Tradiție reînviată în Văleni. Șezătoare în Postul Mare


sezatoare valeni1Localnicii din Văleni s-au reîntors, fie și doar pentru câteva ore, în timp, pe vremea bunicilor. Sâmbătă seara, la Căminul Cultural din localitate a avut loc o șezătoare tradițională. Bineînțeles, nu au lipsit cântecele de pe vremea bunicilor. Cele mai în vârstă le-au arătat tinerelor din sat cum se toarce fusul, cum se coase sau țese.

„Sâmbătă seara, într-un cadru colorat și liniștit, la Căminul Cultural din Văleni, a avut loc o șezătoare.
Sub mireasma câtorva crâmpeie din trecut, au fost invitate doamnele comunității pentru a depăna amintiri și toarce povețe pe firnamentul strălucitor al trecutului satului “din vale”, condamnate, prea timpuriu a fi reduse la tăcere de secularism și alți factori. Alături de ele au participat tineri și copii, care au fost fascinați de uneltele de lucru, dar și de povestirile pline de haz și nostalgii.
Participantii au țesut brâu, au cusut pe etamină, au privit obiecte de tors și țesut, bucurându-se de această întâlnire.
sezatoare valeniAu fost amintite și fetele luminoase care au făcut cinste “satului învățătorilor”, dintre ei remarcându-se vrednicul de pomenire Părintele Ioan Drăghiciu, participant la Marea Unire din 1918.
Toți cei prezenți au primit mărțișoare, fructe, sucuri naturale, gogoșele și prăjituri de post dăruite de domnul dr. Horia Drăghiciu din SUA, și domnul Horia Renciu (jun.), fiu al satului. Le mulțumim și pe această cale!

sezatoare valeni4Mulțumim, de asemenea și organizatorilor: doamna Preoteasă, doamna Boeriu Daniela, Cristina și Alexandra Stănică! Mulțumim Primăriei Jibert pentru spațiul călduros oferit precum și tuturor participanților!“, preot Claudiu Popa, de la Parohia Văleni.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *