Trasee spectaculoase în Țara Făgărașului pentru pasionații de ciclism


pnl_florin_ioani-sorin_tausPasionații de ciclism și nu numai vor putea pedala cât de curând pe nouă noi trasee din Țara Făgărașului

Anunţul a fost făcut ieri de primarul comunei Viştea, Florin Ioani, care este şi preşedinte al Asociaţiei Ţara Făgăraşului (din care fac parte 25 de comune şi oraşe din judeţele Braşov şi Sibiu).
Primul traseu anunţat de primarul din Viştea face legătura între Cetatea Făgăraşului şi biserica fortificată de la Cârţa, iar cea de-al doilea traseu include Transfăgărăşanul, dar şi Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.
„Prin aceste trasee vrem să valorificăm potenţialul cultural şi natural al localităţilor. Practic, din traseele principale, marcate cu litera «C» de culoare roşie, vor exista ramificaţii în fiecare localitate, acestea fiind marcate cu litera «C» de culoare albastră. De asemenea, vrem ca în fiecare localitate să existe ghizi locali care să-I îndrume pe turişti către principalele puncte de atracţie. Ba mai mult, aceştia îi vor ajuta pe turişti să viziteze bisericile fortificate, în care, până acum, nu se putea intra, pentru că nu era găsit «omul cu cheia»”, a declarat primarul pentru Bună Ziua Brașov.
Edilul a mai anunţat că în această perioadă se lucrează şi la un brand de promovare a Ţării Făgăraşului. „Acesta este realizat de o firmă de specialitate. Costul pentru efectuarea unui studiu de piaţă şi a brandului este de 20.000 de euro”, a precizat Florin Ioani.





anunt angajare probitec




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.