Un consilier local și-a dat indemnizația pe sănii pentru grădiniță


Un gest formidabil a făcut consilierul local Lucian Belu de la Cincu. Este primul său mandat de consilier. Este economist de profesie, are 52 de ani și reprezintă interesele ALDE în Legislativul comunei. Indemnizația de consilier local aferentă lunii noiembrie și-a dat-o pentru a cumpăra sănii pentru grădinița din localitate.

,,Săniile au fost comandate de ceva vreme din indemnizația lunii noiembrie, însă doar acum au venit. Inițial am negociat și plătit 4 săniuțe, de la o firmă producătoare din Afumați, județul Ilfov. Săniile sunt din lemn, sunt medii ca mărime și sunt prevăzute cu un spătar metalic. Ele se vindeau cu 125 de lei bucata. Am negociat până la 100 de lei. După ce au ajuns, mi-am dat seama că sunt frumoase și întărite și am mai comandat încă 4 bucăți. Cele 8 săniuțe vor ajunge la grădinița din Cincu, unde sunt înscriși 46 de copii, a declarat Lucian Belu.

Gestul consilierului Belu a mai fost adoptat de catre un alt membru al Legislativului cincan. Ovidiu Cherciu (PNL) a dorit sa doteze si el gradinita de la Toarcla, astfel ca si acesta din urma si-a dat o parte din ultima indemnizatie pentru achizitionarea a doua sanii pentru micutii de la Toarcla. La gradinita din Toarcla sunt inscrisi 24 de copii.

Urmatoarele 6 saniute sunt asteptate sa ajunga de la producator.

(Cristina Cornila)

 

 




One thought on “Un consilier local și-a dat indemnizația pe sănii pentru grădiniță

  1. Alexandru

    Felicitari domnule LUCIAN,un exemplu demn de urmat de toți consilierii locali! Din pacate unii consilieri nu sunt atat de receptivi!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.