Un film despre viața la o mânăstire de pe Muntele Athos va fi proiectat luni seara la Biserica din Cimitir


Un film despre viața la o mânăstire de pe Muntele Athos va fi proiectat luni după amaiză în Biserica din Cimitir, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”.

La ora 19.00 credincioșii sunt așteptați să vadă gratuit filmul ,,Unde, ești Adame?”

,,Producătorul filmului va fi prezent și el la fața locului pentru a vorbi câteva cuvinte și, pentru că este ucrainean, va avea traducător. Cât privește filmul, acesta are subtitrare”, a anunțat preotul paroh, dr. Urian Laurențiu.

Filmul prezintă viața monahală de la Mânăstirea Dochiariu de pe Muntele Athos, o mânăstire ridicată între anii 1030 și 1032. Biserica mânăstirii a fost construită cu ajutorul voievodului Alexandru Lăpușneanu în 1568. În interiorul bisericii, pe peretele din dreapta sunt pictați ctitorii Alexandru Lăpușneanu, doamna Ruxandra și fii lor. În pridvor este îngropat Teofan al II-lea, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, care și-a petrecut aici ultimii ani din viață. Mănăstirea Dochiariu a fost ajutată și de domnitorii români Vlad Călugărul, Radu cel Mare și Radu Paisie.

Filmul este realizat de realizat de Alexandru Zaporoschenko și Alaxandru Pliska.

(Cristina Cornilă)

PUBLICITATE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.