Pentru că avem multe de spus!

.

Un nou proiect semnat de municipalitate. Peste 9 milioane de euro pentru proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a municipiului Făgăraş“


Primarul Gheorghe Sucaciu s-a aflat astăzi la Alba Iulia pentru a semna un nou contract de finanțare. Potrivit postării edilului pe rețeaua de socializare, este vorba despre semnarea proiectului „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a municipiului Făgăraş“, în valoare de 43,857,976.90 lei, echivalentul a 9.331.485 euro.

„Proiectul mai sus amintit este primul din cele 3 depuse de Municipiul Făgăraş pe Axa 3.2. Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă în luna iunie 2018, celelalte două proiecte complementare şi de valori asemănătoare „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului Făgăraş” și „Modernizarea și pietonizarea zonei centrale Făgăraş” aflându-se în prezent şi ele în fază de precontractare. În cele 36 de luni de implementare, proiectul investiţional presupune acţiuni corelate de modernizare a elementelor de infrastructură în aria de intervenţie, în cadrul unui proiect integrat de reconfigurare a spaţiului urban şi de construire sau modernizare a elementelor de infrastructură aferente tuturor modurilor de transport, contribuind la creşterea calităţii mediului urban şi implicit a vieţii locuitorilor din municipiul Făgăraş“, scrie edilul.

De asemenea, Gheorghe Sucaciu arată și care sunt elementele investiționale din cadrul proiectului. Anume, se vor contrui piste de biciclete, se vor moderniza trotuare, spații de parcare, podurile rutiere peste pâraiele Berivoi și Racovița. Proeictul este pentru străzile Octavian Paler, 13 Decembrie, Combinatului și Hurezului.

„Proiectul amplasat pe strazile Octavian Paler, 13 Decembrie, Combinatului şi Hurezului este un proiect integrat de dezvoltare a infrastructurii pentru mobilitatea urbană, compus din următoarele elemente investiţionale:
– Modernizarea trotuarelor pe întreaga lungime a tronsonului, pentru asigurarea condiţiilor de deplasare pietonală;
– Construirea de piste de biciclete, separate de traficul rutier şi de traficul pietonal, pe întreaga lungime a traseului analizat.
– Modernizarea aliniamentelor de spaţiu verde, precum şi plantarea de arbori maturi cu grad ridicat de retenţie a CO2.
– Modernizarea staţiilor de autobuz.
– Modernizarea spaţiilor de parcare.
– Reabilitarea celor două poduri rutiere peste pâraiele Berivoi şi Racoviţa.
– Implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor, cu amplasarea a 7 staţii de închiriere automată a bicicletelor, cu o capacitate totală de 116 locuri de andocare biciclete şi o flotă de 75 de biciclete.
– Implementarea sistemului de e-ticketing, a sistemului informatic de management flotă şi de informare dinamică a pasagerilor în staţiile de autobuz.
– Alte elemente de infrastructură pentru asigurarea siguranţei pietonilor şi evitarea conflictelor cu traficul rutier şi traficul staţionar.
– Achiziţia a 6 autobuze electrice pentru încurajarea utilizării transportului în comun în această zonă.
– Asigurarea căii de rulare în condiţii ridicate calitativ prin lucrări de modernizare a carosabilului, ca parte a proiectului integrat de reconfigurare a tramei stradale şi regenerare urbană.
– Eventualele lucrări la reţelele de utilităţi existente în zona de impact a proiectului, precum lucrări de relocare a reţelelor de stâlpi, lucrări de protejare a conductelor de gaz, etc.
– Lucrări privind îmbunătăţirea siguranţei pietonilor şi a participanţilor la trafic, cum ar fi sisteme de protecţie a trotuarelor prin amplasarea de bolarzi, semnalizarea şi relocarea trecerilor de pietoni, signalistică verticală şi orizontală“, a mai detaliat edilul.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.