Vladimir Vărzaru – tânărul actor care a demonstrat că și la Făgăraș visurile se pot împlini


10342756_1386476071641874_1844543167461130442_n

Pasionat de teatru, de film și de artele frumoase, Vladimir Vărzaru este profesor de teatru la Clubul Copiilor din Făgăraș de mai bine de 2 ani. Împreună cu elevii săi, a câștigat importante premii de specialitate în țară, însă își aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care el însuși era pe scenă, în fața publicului.

 

Are 32 de ani, s-a născut și a crescut în Făgăraș și iubește teatrul de când se știe. Este vorba despre Vladimir Vărzaru, un tânăr profesor de teatru, care predă la Clubul Copiilor din Făgăraș din 2013, dar îi îndrumă și pe copiii de la Clubul din Victoria. De meserie este actor, așa că nu i-a fost greu să le arate elevilor săi ce înseamnă „a juca teatru”. Pasiunea de a fi în pielea unui personaj a venit din partea unei mătuși, care este și regizoare. „În anii ’80 mătușa mea, Dorina Urmaciu, lucra pe platourile de la Buftea și mă lua  cu ea la filmări. Aşa am ajuns și eu să apar, copil fiind în mai multe filme dintre care cel mai reprezentativ este Doi haiduci şi-o crâşmăriţă, în regia regretatului George Cornea, alături de Manuela Hărăbor, Olga Tudorache, Constantin Codrescu, Szobi Cseh şi Ion Haiduc. Așa a început totul”. A mai avut spectacole pe scenă în timpul școlii generale și liceu, însă proiectele importante au apărut în viața lui în timpul facultății.

 

„Pe scenă trebuie să fii tu însuți!”

A jucat multe personaje, cum ar fi Ivan Colomiţev în „Cei din urmă”, de Maxim Gorki, Whitney No. 2 din „Joia Dulce” de John Steinbeck, Grasul din „În largul mării” de Slawomir Mrozeck și alții, dar întotdeauna a fost el însuși pe scenă. Fiecare personaj pe care l-a interpretat l-a maturizat pe Vladimir. „În mod normal pe scenă trebuie să fii exact ca şi în viaţă, eşti tot tu, doar că în altă situaţie. Teatrul reprezintă o convenţie pe care nu o poţi încălca. Oricât de mare actor ai fi, nu ai voie să  uiţi că personajul interpretat eşti tot tu, altfel Othello ar ucide-o pe bune pe Desdemona la fiecare spectacol”, explică Vladimir. Prin urmare, actoria nu este o meserie chiar atât de ușoară. Poate fi un talent șlefuit în timp și măsurat în ore și ore pe scenă și acasă. Pentru o oră de spectacol se lucrează, poate, și de 100 de ori mai mult. Probabil cel mai ușor lucru în această meserie este chiar învățatul replicilor. „Oricine poate învăța niște replici. Oprești pe cineva pe stradă și îi spui să învețe câteva paragrafe, până la urmă le memorează. Dar asta nu îl face actor. Actoria vine după acest lucru”. Chiar și așa, după multă muncă, nimic nu se poate cumpara cu ropotele de aplauze de la finalul unui spectacol și sentimentul că s-a făcut ce trebuia pe scenă, iar publicul pleacă acasă mulțumit.

 

Actor la Sibiu

După terminarea studiilor liceale, Vladimir s-a înscris la Facultatea de Litere și Artă, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la secția „Actorie”. I-a venit ca o mănușă facultatea, mai ales că intrase și la buget, al treilea din 5 locuri disponibile și din peste 50 înscriși pentru examen. „Am avut și noroc, dar am și învățat și, cum am mai spus, mi-a plăcut mult actoria”. Încă din timpul facultății a început să joace pe scenă, iar persoana care l-a influențat foarte mult în acest sens a fost Adriana Popovici, profesoara lui. „A fost una dintre cei care au pus accentul pe pedagogie în arta teatrală. A fost persoana de încredere a lui Ion Cojar, cel care a pus bazele teoriei artei actorului în România. Ion Cojar este fondator al Şcolii româneşti de actorie, principiile şi metodele enunţate de acesta au stat la baza formării multor generaţii de actori români. Toată actoria care se face în România este după principiile lui Ion Cojar”, explică Vladimir. Tânărul actor consideră că nu există talent fără muncă. Talentul în actorie înseamnă pasiune, dorinţă, nevoia organică de a fi pe scenă în faţa publicului, fără de care un actor nu poate exista. Nu poţi fi talentat şi să stai în afara scenei! Chiar dacă a cochetat cu scena și cu filmul încă dinainte de facultate, primul spectacol, în adevăratul sens al cuvântului, a fost „O melodie varșoveană”, de Leonid Zorin. „A fost primul meu spectacol, în regia profesoarei Adriana Popovici, s-a jucat pe scena Teatrului din Sibiu. Eu am fost Victor. Vorbim de iubirea adolescentină de la 17-18 ani, apoi de iubirea matură în jurul vârstei de 30 de ani şi am culminat cu uitarea iubirii la o vârstă înaintată. Astfel povestea de dragoste are un final trist, cei doi îndrăgostiţi ajung să nu se mai cunoască pe stradă. Iar mie mi s-a dat șansa de a juca rolul principal în toate cele trei stadii. Îmi amintesc că aveam emoţii, că percepeam totul ca o provocare majoră, că simţeam că acest rol poate fi definitoriu pentru formarea mea ca actor”. Un rol important l-a avut și în „Satyricon”, în regia lui M.C. Ranin, unde a a fost partenerul de scenă al Ofeliei Popii, cea mai bună actriță din Sibiu la ora actuală, care joacă rolul principal în „Faust”-ul lui Silviu Purcărete. „Rolul din Satyricon a fost o provocare asta şi pentru că tot spectacolul a fost realizat pe mişcare. Ranin a gândit spectacolul astfel pentru că  îngloba un număr impresionant de personaje, iar premiera a avut loc la Ocna Sibiului  în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu în anul în care oraşul a fost desemnat Capitală Culturală Europeană. Un alt rol important a fost cel din  „Joia Dulce”, în regia Adrianei Popovici, primul spectacol jucat în Teatrul „Radu Stanca”care atunci primise titulatura de Teatru Național”.

 

Proiecte, călătorii și… meseria de reporter

Chiar dacă după terminarea facultății, Vladimir a lăsat scena la o parte, nu a renunțat la actorie. „După facultate am început un proiect cu Luminița Cioabă, sora regelui Cioabă. Era vorba de un proiect de integrare a romilor în societate. Am lucrat și pentru Discovery Channel, am făcut două scurt metraje despre tradițiile țigănești, în care am apărut și eu. Totul a fost planificat de mine, au fost ideile mele. Apoi am mai avut manifestări cu copiii romi, am organizat spectacole în Sibiu, Porumbacu, Avrig. Am avut și primul teatru particular din Sibiu, „Bona Fortuna”. Aici cu asta ne ocupam, încercam să promovăm tinerii actori, dar și regizori dornici de afirmare. . Aveam spectacole o dată la două săptămâni, timp de un an”. După finalizarea proiectului, Vladimir nu s-a hotărât să părăsească Sibiul. „Nu erau posturi scoase aici la concurs, eu rămăsesem doar un colaborator al teatrului de aici. Dar auzisem că teatrul din Brăila căuta actor, așa că m-am suit în primul tren și m-am dus să îmi încerc norocul acolo. Luasem concursul, dar am stat acolo o singură noapte. Condițiile oferite de teatru nu erau pe placul meu. Aveau, pentru cazare, o cameră mică, la subsolul teaturlui și nu stăteam singur în cameră. Nu mi-a plăcut, așa că am plecat.  Asta se întâmpla prin 2007. Am revenit acasă și am lucrat un an la o televiziune locală, aici, în Făgăraș. Mi s-a părut a fi cel mai apropiat lucru de meseria mea aici la Făgăraș. Apoi am plecat la București, la Digi. Am lucrat acolo tot ca reporter, doar câteva luni, însă. Am revenit, apoi, la Făgăraș și am intrat în învățământ, unde sunt și astăzi”.

 

Profesor de actorie la Făgăraș și Victoria

Meseria de profesor de actorie i s-a părut lui Vladimir nu doar interesantă, cât și plină de provocări. Nu mai lucrase cu copiii până atunci, nu știa la ce să se aștepte. Știa doar că are un bagaj de cunoștințe în domeniul pe care îl stăpânea așa de bine și că va încerca să le arate și viitorilor elevi cât de frumoasă, deși grea, este această meserie. „Obiectivul meu a fost să vin acasă, în Făgăraș. Nu m-am putut acomoda foarte ușor în alte părți. Știi cum e, nicăieri nu e ca acasă. Prima dată, ca și profesor de actorie, am ales Victoria, pentru că nu s-a putut Făgărașul. Asta a fost în 2009. Am ales Victoria și pentru că m-am înțeles foarte bine cu Camelia Bertea, directoarea Clubului Copiilor din Victoria, care m-a ajutat foarte mult”. Vladimir s-a acomodat foarte repede ca și profesor, le-a arătat copiilor ce înseamnă teatrul, cum se joacă un personaj. Timp de doi ani doar i-a învățat, iar apoi au urmat spectacolele prin țară și, implicit, și premiile. „După doi ani am șters cu buretele cam tot ce știau copiii despre teatru și i-am învățat principiile, am început să participăm la concursuri și festivaluri de profil prin țară, cu spectacole, iar satisfacțiile au venit imediat, prin premiile câștigate”. La Clubul Copiilor din Făgăraș este de doar doi ani, însă și-a făcut 9 grupe, în total peste 100 de copii talentați, care cochetează cu arta teatrală. „Le spun copiilor să nu se mintă pe ei, să nu fie mai deștepți decât personajul lor. Foarte important este să fie onești. Mulți copii sunt foarte talentați, ei vin cu materialul și eu doar îl modelez, ca și diamantul. Dar niciodată nu spun fă ca mine, fiecare face în felul lui”. Și cu copiii de la club are spectacole apreciate în Făgăraș și în țară. „Cel mai apreciat spectacol  a fost „Efectul razelor gama asupra anemonelor”, de Paul Zindel. Este vorba despre conflictul dintre generații. Dar am avut și alte spectacole premiate în țară”. Ca și planuri de viitor, Vladimir se vede lucrând tot ca și profesor de actorie, spune că visul lui s-a împlinit, e acasă făcând ceea ce-i place. Are în plan și un nou spectacol, „O noapte furtunoasă”, iar cu copiii de la Victoria vrea să realizeze un teatru de păpuși. „Pe viitor vreau să mă axez pe teatru de păpuși. Are o cerere foarte mare”. (Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.