Pentru că avem multe de spus!

.

Emigranți în Spania


oana

A adunat 17 ani pe tărâm iberic. Probabil că nu i-a fost deloc ușor la început, dar nu a fost singură. Vorbește frumos despre Spania și spanioli, dar simte lipsa românilor, a făgărășenilor. Se mândrește cu cele două fiice ale ei și speră ca anul viitor să ajungă pe pământ natal. Este povestea făgărășencei Oana Chițu care, alături de Nicu Toma, este emigrantă în Spania.

 

Povestea tinerilor Oana și Nicu este ca cea a multor făgărășeni care au luat decizia radicală de a-și încerca norocul pe alte meleaguri. Au hotărât să facă acest pas hotărâtor în 1998, imediat după ce Oana a terinat liceul. Nicu a fost cel care și-a luat inima în dinți și a plecat primul din țară. Nu știa pe nimeni în Spania, a mers la noroc. A întâlnit alți români acolo, care l-au ajutat, l-au găzduit și i-au găsit un loc de muncă. În doar 3 luni, Nicu era pe picioarele lui. „Pentru el a fost greu la început pe tărâm străin. Nu cunoștea pe nimeni, dar a avut încredere în forțele lui. Și a avut și noroc că a dat peste oameni buni, români, ce l-au luat la ei acasă. Când am venit și eu aveam deja apartament închiriat și strictul necesar pentru a trăi decent. El s-a ocupat de tot. Pe parcurs ne-am luat toate necesare, de la farfurie și lingură, până la televizoare și aparate casnice”, povestește Oana. Nu a fost ușor pentru ei. Despărțirea, nu doar de orașul natal, cât mai ales de familie, a fost tare greu, însă iluzia pentru o viață mai bună i-au făcut pe amândoi să nu aibă mari regrete că își lasă părinții acasă. „Nu am văzut multe posibilități în țară, așa că am avut de ales: să ne zbatem pentru puțin aici, sau să muncim pentru satisfacții mai mari acolo. Am ales greul cel mai greu, dar acum nu regret alegerea pe care am făcut-o. Mai ales că, după un timp, au venit și părinții și fratele meu mai mare, doar că ei locuiau deja în alt apartament. Așa că dorul de părinți nu mai exista, erau acolo, lângă mine”.

 

 

Visul occidental

Oana Chițu își trăiește visul în Occident. După mai bine de 17 ani petrecuți pe meleaguri străine, spune cu seninătate că nu îi lipsește absolut nimic. Povestește frumos despre spanioli, că sunt oameni buni și primitori și că au ajutat-o mult. Dacă la început a avut doar o valiză și un vis, acum are casa ei, un serviciu stabil și o familie cu care se mândrește. Însă drumul până la acest moment nu a fost întotdeauna ușor. „Spaniolii sunt oameni foarte primitori, am fost ajutată de ei foarte mult. Am progresat cu limba lor și m-am maturizat într-un timp foarte scurt”, își amintește tânăra. Nici nu avea cum să mai rămână doar un copil într-o țară străină, a avut tăria să își lase dorul de casă la o parte pentru a putea deveni independentă, pe picioarele ei. „La o lună de la venirea în Spania am avut un loc de muncă, bineînțeles, fără acte. Însă vroiam ceva mai mult pentru mine, așa că m-am angajat la o fabrică de mobilă, unde și acum lucrez. De la început mi-au făcut acte, contract, așa că am avut stabilitatea financiară de care aveam nevoie. Iar românii sunt foarte apreciați de spanioli la locul de muncă. Uite, de exemplu, șeful meu are mare încredere în noi, pentru simplul motiv că 80% dintre șefii de linie de producție sunt români”. Timp de 7 ani și Nicu a lucrat la o fabrică, însă criza economică l-a făcut să își schimbe locul de muncă. Acum lucrează pe cont propriu, face transporturi cu pachete în regim de urgență.

 

Două lumi diferite

Poate mulți sunt de părere că cei care au ales să plece într-o altă țară au uitat de rădăcinile lor. Ideea este falsă. Trebuie să recunoaștem că de mulți ani România nu mai ține doar de niște granițe. Românii din străinătate, Diaspora, sunt parte din această țară. Faptul că au intrat în contact direct cu alte modele sociale, ne arată mult mai ușor unde greșim și ce ar trebui schimbat, pentru ca și țara noastră să se înscrie în rândul statelor civilizate. Și, la fel ca și mulți alții, Oana se gândește cu nostalgie la ceea ce a lăsat în urmă, la ceea ce ar fi putut fi aici, la strada pe care a copilărit, la prietenii cu care alerga toată ziua, la școala unde a învățat. Însă atunci când vezi că posibilitățile într-un loc sunt limitate, începi să gândești cu creierul, nu cu inima. Chiar dacă au simțit și ei din plin în Spania criza economică, au reușit să se ridice imediat.  „Când a venit criza, toată lumea a simțit asta, inclusiv noi, care aveam un serviciu fix. Asta a fost norocul nostru, faptul că am avut serviciu de mulți ani, plus experiență, am știut că nu vom fi dați afară de la locul de muncă. Cei care, însă, erau angajați recent, erau primii concediați. Doar Nicu și-a găsit un alt loc de muncă atunci, eu am rămas la același loc de muncă”.

 

„Nu ne întoarcem acasă. Nu încă!”

Oana este una din persoanele norocoase, care consideră Spania o a doua casă. A învățat cum să își găsească de lucru, cum e cu învățarea limbii și cu toleranța la străini, s-a acomodat, iar acum face parte dintre acei străini. Împreună cu Nicu, are o casă într-un orășel lângă Madrid și își crește cele două fiice în spiritul spaniol. Le povestește, însă, fetelor, despre locul unde au crescut ei, le arată poze și vorbește cu ele în românește. „Avem mult timp de când nu am mai fost în Făgăraș. Mi-e foarte dor. Sperăm ca anul viitor să ne vizităm orașul natal. Sunt nerăbdătoare, dar mai este mult până vara viitoare. Spun vizită pentru că, în viitorul apropiat, nu cred că ne vom întoarce în Făgăraș. Și Făgărașul este casa noastră, întotdeauna mă voi simți româncă. Nu am cerut naționalitate spaniolă, deși puteam să o fac de mult timp. Însă aici e viața noastră, momentam. Plătim o casă într-un mic orășel de lângă Madrid și pot spune că suntem bine. Am avut și momente grele, dar le-am trecut cu bine, cu speranța că se va simți și criza din ce în ce mai puțin în viețile noastre. Avem prieteni din Făgăraș, stabiliți tot aici, cu care ne vedem destul de des. Ne întâlnim la zile onomastice, sau de sărbători. Cred că legătura cu prietenii din țară s-a deteriorat din cauza distanței. Ne mai vedem pe rețelele de socializare, ne salutăm, dar nu e totuna. Avem douyă fetițe frumoase, de 4 și 8 ani, merg aici la școală. paniol e limba lor maternă, să zicem așa. Eu vorbesc numai românește cu ele, înțeleg tot, dar se exprimă mai ușor în spaniolă. Sperăm că e momentan, doar până mai cresc. Eu întotdeauna le arăt poze pe internet cu orașul, cu țara noastră, și sunt tare încântate. Fata cea mare a fost în Făgăraș, dar atunci era bebe, nu mai ține minte. Anul viitor ne vom bucura din plin de toate frumusețile orașului nostru și de toate schimbările din ultimii ani. Promitem”, concluzionează Oana. (Alina ROMAN)




One thought on “Emigranți în Spania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.