Vremea va deveni geroasă dimineața și noaptea, iar în depresiuni așteptăm minime de până la minus 17 grade, a spus la Digi24 Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.
„Ne așteptăm la o vreme în răcire de la o zi la alta. Dacă luni maximele la nivelul întregii țări se vor situa de la -2 până la 7 grade Celsius, de marți procesul de răcire va deveni mai intens. Vorbim de temperaturi în scădere, cu minime care care în drepesiuni să se situeze la -12 -13 și -3 în restul țării, în zona litoralului. Vor fi temperaturi negative în toată țara”, a spus șefa ANM.
„E posibil ca miercuri și joi, pe parcursul nopților și dimineților să consemnăm cele mai scăzute valori ale temperaturilor minime de până în prezent din luna ianuarie, care în zonele depresionare e posibil să scadă la -15, -17 grade”, a adăugat Mateescu.
Cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării.
Spre sfârșitul săptămânii, însă, vremea se va încălzi, mai ales în sud și sud-estul țării, iar maximele vor ajunge chiar la 8, 9 grade Celsius.