Așa a fost duminică la Victoria, la vizita Preasfințitului Daniil


Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Victoria a fost duminică gazda unui oaspete mult așteptat: Preasfințitul Daniil, arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Enoriașii, care au fost anunțați din timp despre prezența arhiereului în oraș, au ținut să participe la cuvântul de învățătură rostit de acesta.

,,Cu binecuvântarea Inaltpreasfintitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardelului, duminică, 16 octombrie, a poposi în mijlocul comunității din orasul Victoria, Preasfințitul Daniil, arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.  La ora 16:00, după slujba Vecerniei, Preasfințitul Daniil a tinut un cuvânt de folos duhovnicesc și de întărire în credință”, a declarat preotul paroh Daniel Smădu.

 

La începutul acestui an, Sfântul Sinod l-a numit pe PS Daniel Stoenescu în funcția de arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Decizia Sinodului ca ierarhul să fie transferat în noua demnitate, din slujirea de Episcop al Daciei Felix, a fost luată din motive de sănătate.

Episcopul Daniil poartă titulatura Densuşeanul, întrucât are locuința personală pe teritoriul acestei eparhii. Localitatea natală a sa este satul Hăţăgel, comuna Densuş, județul Hunedoara.

În lăcașul de cult de la Victoria, pe care l-a vizitat arhiererul, se află icoana Maicii Domnului Pantanassa, vindecatoarea de boli, în special de cancer, pictată la Mânastirea Vatoped, în Sfantul Munte Athos.

,,O seară minunată, binecuvântată și plină de esență daruită nouă de Preasfintitul Părinte Daniil! Mulțumim pentru povețe și gândurile bune! Să ne ajute Dumnezeu să le putem urma”, a spus primarul Camelia Bertea, după cuvântul duhovnicesc rostit de arhiereu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.