De câteva zile au început măsurătorile cadastrale gratuite, la Mândra. Pentru început, este vorba doar despre terenurile din intravilan. Astfel că cetățenii satului Mândra sunt așteptați la sediul Primăriei cu actele doveditoare proprietăților pe care le dețin.
,,La Biroul Agricol din cadrul Primăriei Mândra este un angajat al firmei care se ocupă de cadastrul general. Așa că așteptăm mândrenii cu documentele, fiecare ce are, fie că vorbim de certificate de moștenitor sau extrase CF, tocmai pentru a vedea fiecare familie în ce stadiu e cu actele. În aceste zile au și început măsurătorile, deja a fost măsurat o parte din intravilanul satului Mândra. După ce se va centraliza această parte și dacă nu vor mai fi retușuri, se va continua cu satul Mândra, doar intravilan. Apoi se va merge pe celelalte sate. În prima parte se va măsura doar intravilanul din toate localitățile, proprietățile oamenilor, clădirile construite, anexe. Iar apoi se va măsura și extravilanul, în acest fel îi vom pșune și pe oameni în posesia terenurilor. Acum avem toate lucrările de cadastru suspendate’’, a declarat viceprimarul comunei Mândra, Emil Morar.
Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2022 – septembrie 2024.
,,Important este ca oamenii să vină și să își depună documentele pe care le au la acest moment, iar firma să aibă colectate toate aceste documente. Cadastrarea gratuită este foarte importantă, are ca scop actualizarea tuturor suprafețelor, baza de date va fi actualizată și vom avea și o evidență clară a tururor proprietăților. Iar pentru oameni va fi la fel de important, intabularea se va realiza gratuit. O lucrare de acest fel este scumpă, însă, cu ajutorul fondurilor obținute de OCPI Brașov, totul este gratuit’’, a mai spus viceprimarul comunei Mândra.
Ce activități se desfășoară în cadrul proiectului
Pe lângă efectuarea de măsurători cadastrale, în cadrul programului național de cadastrare gratuită se desfășoară, potrivit Legii 7/1996 a cadastrului și următoarele activități:
- activități de geodezie, cartografie, topografie și fotogrammetrie;
- activități de informare și conștientizare a publicului;
- dezvoltare și mentenanță a sistemelor informatice;
- conversia cărților funciare și a documentațiilor cadastrale din format analogic în format digital;
- tehnică de calcul și de stocare;
- alte activități ce decurg din derularea PNCCF.
(Alina ROMAN)