Băut și fără permis, la volan. Un tânăr de 26 de ani, prins de polițiști pe raza localității Homorod


Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Hoghiz, în timp ce desfășurau activități specifice de control al traficului rutier pe raza localității Homorod, la data de 7 ianuarie, în jurul orei 03.00, au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, în vârstă de 26 de ani, care a precizat, în cadrul controlului, că nu deține permis de conducere.

Față de cele declarate de conducătorul auto, au fost efectuate interogări în bazele de date aparținând Poliției Române, care au stabilit că cel oprit nu este posesor de permis de conducere.

De asemenea, pentru că tânărul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul acesta a indicat o valoare 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de bărbatul identificat, s-a întocmit dosar de cercetare penală, cauza aflându-se sub instrumentarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.