Pentru că avem multe de spus!

.

Ce investiții au fost realizate la Spitalul din Făgăraș în ultimii doi ani. În ce stadiu sunt lucrările la Secția de Pediatrie


În urmă cu doar câteva zile deputatul USR Emanuel Ungureanu făcea un alt direct pe rețeaua de socializare facebook din curtea spitalului din Făgăraș, de data aceasta din fața secției de Pediatrie. Spunea deputatul despre o clădire veche „prăbușită, bună doar pentru demolare“, unde, ce să vezi? Se pune „termopan la jeg!“.

DSC07644Total neadevărat, declară conducerea spitalului și primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu. Nu vorbim că actuala clădire este veche și că necesită reparații, ci că acolo nu va mai fi secția de Pediatrie! Ea va fi mutată, lucrările la noua secția au început deja de la finalul lunii iulie. Iar clădirea în care acum funcționează pediatria va fi tranformată în Ambulatoriu.

În momentul de față se lucrează la reabilitarea corpului unde se mută Pediatria. Se lucrează la consolidare, așa cum se arată în proiect. Iar această consolidare începe din beciul imobilului principal. Iar vechea Pediatrie va fi transformată în Ambulatoriu. Suntem acum în faza de semnare a contractului, finanțarea este europeană, contract prin care se va înființa Ambulatorul în vechea clădire a Pediatriei. Vreau să demontez afirmațiile persoanei care a filmat acolo, care spunea că ar trebui ca Pediatria să înceapă reabilitarea sin subsolul clădirii, nu doar schimbatul geamurilor. Pediatria se reabilitează în corpul principal, nu în cel în care funcționează acum. Iar clădirea actuală va avea o cu totul altă destinație și va fi reabilitată și consilidată așa cum trebuie, cu fonduri europene. Spitalul, în ultima perioadă, și-a schimbat statutul și, implicit, și iamginea. Toate aceste lucruri au fost realizate de către o echipă – manager, primar, angajați, Consiliul de Administrație, Consiliul Local, funcționeari. Pentru că la toate aceste proiecte toată lumea și-a adus aportul să fie implementate“, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, în cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 19 agust.

Persida Țâmboiu, managerul care și-a dat demisia astăzi, luni, 19 august, în urma filmărilor și comentariilor apărute pe pagina deputatului USR, Emanuel Ungureanu, a ținut să precizeze că în ultimii doi ani au fost aduse multe investiții la instituția spitalicească pe care a și condus-o în ultimii doi ani.

Persida Ţâmboiu, manager spital

Persida Ţâmboiu, manager spital

Eu am venit în iulie 2017, am fost director financiar, iar în anul următor am fost manager interimar și, ulterior, prin concurs, am devenit manager executiv. În acest interval de timp s-au realizat multe investiții. Investiții la care Primăria a fost parte importantă, dar și spitalul și-a adus aportul. De exemplu, în decembrie 2017 spitalul a avut un excedent bugetar de 2.341.847 de lei. În decembrie 2018 excedentul a fost de 1,839.630 de lei. La finalul fiecărui an, aceste sume au fost repartizate prin CA, pentru investiții în aparatură medicală. Am încercat să acoperim aproape toate structurile, începând cu blocul alimentar, acolo unde s-au adus investiții de 22.640 de lei. La obstetrică-Ginecologie s-au achiziționat echipamente – 209.209 lei, secția de Nanotologie – 28.583 de lei. Cea mai mare investiție s-a făcut la secția de Ortopedie. Spitalul are în derulare mai multe programe naționale, iar unul dintre acestea este pe Endoprotezare. Program care ajută foarte mult pacienții. Acest program presupune protezarea acestor articulații – investiții de 1.4o2.182 lei. La Dermatologie – 5.462 lei, pentru secția de Terapie Intensivă – 225.226 lei, Blocul Operator – roboți care au fost finanțați de Ministerul Sănătății cu contribuția de 10% – 1.139.000 lei. Pentru Secția de Dializă s-au achiziționat autoutilitare. Spitalul are, de asemenea, pe program național, servicii de dializă. La Cardiologie, cu finanțare intergrală d ela primăria s-au luat aparate în valoare de peste 200 de mii de lei. De asemenea sisteme de supraveghere video, calculatoare, dulapuri, vestiare, toate achiziționate din venituri proprii. Ca să nu mai vorbim de reabilitări ale secțiilor din venituri proprii și bugetul local. Dar și de proiecte în derulare, printre care și reabilitarea Secțieid e Pediatrie și Ambulatoriu“, a adăugat și Persida Țâmboiu.

Reamintim că actualul manager, Persida Țâmboiu, și-a înaintat demisia din funcția pe care o deținea, ca urmare a filmulețelor apărute pe rețeaua de socializare facebook realizate de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Astfel, în perioada următoare, interimatul va fi asigurat de dr. Mihaela Pandrea și dr. Constantin Grigoriță.

Valoarea investițiilor făcute de la bugetul local, venituri proprii și de la Ministerul Sănătății – 4.922.029 lei. În condițiile în care veniturile totale ale instituției spitlaicești pentru anul 2018 au fost de 31 de milioane de lei.

Linkuri știri investiții spital:

http://salutfagaras.ro/investitii-importante-la-spitalul-din-fagaras-sala-de-operatii-moderna/

http://salutfagaras.ro/spitalul-din-fagaras-printre-putinele-din-tara-care-si-au-cumparat-roboti-sa-combata-infectiile-nozocomiale/

http://salutfagaras.ro/ecograf-nou-la-spital/

http://salutfagaras.ro/centrul-de-dializa-din-cadrul-spitalului-municipal-va-fi-reabilitat/

http://salutfagaras.ro/echipamente-noi-pentru-mai-multe-sectii-din-cadrul-spitalului-dr-aurel-tulbure/

http://salutfagaras.ro/se-va-construi-un-nou-bloc-functional-in-incinta-spitalului-din-fagaras/




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *