- Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi și vijelii, care intră în vigoare de astăzi, 16 aprilie.
Astfel, până miercuri după masa, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Prognoza meteo pentru astăzi
Valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul anterior, accentuatã în Banat, Crişana şi Maramureş, astfel încât se vor apropia de normele perioadei şi doar uşoarã în rest, unde vor caracteriza în continuare o vreme extrem de caldã pentru aceastã perioadã. Temperaturile maxime se vor situa de la valori de 18…20 de grade în nord-vest şi pânã la 32…33 de grade în sud-est. Instabilitatea atmosfericã se va accentua treptat şi se va manifesta mai ales din orele dupã-amiezii, prin înnorãri, averse şi descãrcãri electrice în Banat, Crişana, Maramureş, iar spre searã local în Transilvania şi pe areale mici în Oltenia şi Muntenia. Izolat vor fi condiţii de grindinã şi îndeosebi în zonele de deal şi de munte, cantitãţile de apã vor depãşi 15 l/mp. Local şi temporar vântul va prezenta intensificãri în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în zona înaltã, cu peste 75…80 km/h, şi pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie.