Cea mai mare parte a banilor pentru înființarea acestui parc fotovoltaic provine din fonduri nerambursabile. Contractul de finanțare a fost semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 6,3 milioane lei, după cum urmează: finanţarea nerambursabilă este în sumă de 4,9 milioane lei, echivalentă cu 100% din valoarea totală eligibilă și suportată 85% din Fondul de Coeziune și 15% din bugetul național; valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, este de 1,4 milioane lei.
Parcul cu panouri fotovoltaice va fi realizat pe drumul Hălmeagului.
,,Ne trebuie două hectare de teren liber, teren situat lână o linie de medie tensiune. Am identificat acest teren pe drumul Hălmeagului, lângă linia care alimentează satele Șercaia și Hălmeag, pe fostul amplasament al barajului de la Olt. Producerea energiei electrice de către parcul fotovoltaic ar compensa consumul de curent pe care Primăria îl are, ca de exemplu iluminatul public, funcționarea școlii etc. Adică tot curentul pe care noi îl plătim lună de lună. Evident, va fi ca o compensare, pentru că toată energia electrică produsă de parc va fi livrată în reţeaua naţională. După evaluarea cererii noastre, s-a constatat că îndeplinim condițiile de eligibilitate și am semnat inclusiv contractul de finanțare. Urmează ca acum consultantul să se ocupe de documentația pentru desemnarea constructorului”, explica în această vară primarul Cristinel Paltin.
Obiectivul general al proiectului constă în producția de energie electrică din surse regenerabile de energie solară în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, contribuind astfel, la obiectivele Uniunii Europene pentru perioada 2021-2030, asumate la nivel național prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind consumul final de energie provenită din resurse regenerabile și creșterea eficienței energetice.
(Cristina Cornilă)