Interes major din partea firmelor de construcţii pentru modernizarea tronsoanelor din drumul judeţean DJ 104D Făgăraş – Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu, pe care Consiliul Judeţean Braşov le-a cuprins în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”!
La termenul de depunere a ofertelor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, autoritatea contractantă a consemnat 11 operatori economici – atât ofertanţi unici, cât şi asocieri de firme, care au depus documentaţiile pentru unul sau pentru ambele loturi scoase la licitaţie.
Astfel, pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lot II DJ 104D km 1+960–12+045”, cu o valoare estimată de 65.151.346,86 lei (fără TVA), nouă firme şi asocieri au intrat în competiţie. Este vorba despre PORR Construct, Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări A R L Cluj, asocierea Maristar Com (Lider) – Rostdorstroy – E-One Holding SRL – Ria Design Consulting SRL, asocierea Geiger Transilvania SRL – Geiger Braşov, asocierea Terra Building SRL (Lider) – Artera Blue, asocierea Diferit AG (Lider) – Construct CDP – Diferit SRL – Viarom Construct, asocierea Proger Global Network SRL – Consorzio Future Buil, asocierea Miracons – H.V.I.D. Consulting Group – Euro Strada şi asocierea Fiximo – Concordia Con. Strade SRL – Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi – SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania – TQM Management.
În cazul obiectivului „Proiect Tehnic + Execuţie Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D, format din DJ 105A km 53+000–81+600 și DJ 104D km 1+960–27+400 – Lot III DJ 104D km 12+045–27+400”, cu o valoare estimată de 119.046.813,25 lei (fără TVA), au fost înregistrate opt documentaţii aparţinând următorilor operatori economici: Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări A R L Cluj, PORR Construct, asocierea Maristar Com (Lider) – Rostdorstroy – E-One Holding SRL – Ria Design Consulting SRL, asocierea Geiger Transilvania SRL – Geiger Braşov, asocierea Terra Building SRL – Artera Blue, asocierea Diferit AG (Lider) – Construct CDP – Diferit SRL – Viarom Construct, asocierea Miracons – Euro Strada – H.V.I.D. Consulting Group – Firogal 1 SRL şi asocierea Gott Strasse – Perfect Consult Europe.
Cele două tronsoane din DJ 104D măsoară în total 25,44 km şi necesită reparaţii capitale şi modernizări ale structurii rutiere, astfel încât circulaţia între localitățile Făgăraș – Șoarș, respectiv Șoarș – Bărcut până la graniţa administrativă cu judeţul Sibiu să se poată realiza în condiţii optime.
Pentru implementarea acestui proiect de anvergură, Consiliul Judeţean Braşov a accesat 140 de milioane de lei în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, respectiv 70 de milioane de lei pentru fiecare lot. Contractele de finanţare au fost semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban, şi de ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, în 23 octombrie 2023. Fondurile guvernamentale vor fi completate cu alocări multianuale din bugetul local al judeţului Braşov, în cuantum de 21.365.028,62 lei pentru Lotul II, respectiv 98.007.169,21 lei pentru Lotul III.
„Mă bucură interesul foarte mare al antreprenorilor faţă de acest obiectiv investiţional de mare importanţă pentru locuitorii din Ţara Făgăraşului şi nu numai, pe care ne propunem să-l realizăm în mandatul 2024-2028. În prezent, achiziţia este în etapa de calificare şi evaluare tehnică a documentaţiilor depuse, după care se va trece la evaluarea financiară. Îmi doresc să putem încheia cu succes această procedură, astfel încât să avem constructori desemnaţi pentru ambele loturi şi să trecem la faza de proiectare şi ulterior la execuţia lucrărilor”, a susţinut preşedintele CJ Braşov Constantin Todorică Şerban.
Foto: arhivă