Contract semnat pentru porțiunea de autostradă dintre Sâmbăta de Sus și Arpașu de Jos. Trebuie să fie gata în 4 ani


CNAIR și constructorul Makyol au semnat miercuri, la București, contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Lotul de autostradă dintre Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus are o lungime de 17,7 km și un termen de 4 ani (12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție).

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.

La licitația pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, Strabag a contestat la CNSC și a pierdut, dar a continuat contestația și la Curtea de Apel București.

„După ceva vreme am reușit să închidem procedura pe lotul 3, un lot undeva în mijloc, dar eu sper, din ce știu, că și celelalte trei loturi vor fi atribuite și semnate contractele în următoarele săptămâni. Unul dintre loturi, lotul 4, a fost câștigat și la CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor) și este vorba de aceeași companie. E o companie puternică, solidă financiar, are contracte în multe zone și în Asia și în Africa. Și tronsonul 4 are același câștigător, urmează să se finalizeze procedurile și pe tronsoanele 1 și 2, astfel încât într-o lună, o lună și un pic, să avem finalizate (n.r desemnați câștigătorii și semnare) toate cele 4 tronsoane de aprox. 70 de kilometri de la Sibiu la Făgăraș”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Autostrada Sibiu – Făgăraș reprezintă o investiție de aproape 7 miliarde de lei și este împărțită pe 4 loturi:

Lotul 1 Boița – Avrig,  lungime 14 kilometri și valoare estimată între 2 și 2,4 miliarde lei;

Lotul 2  Avrig – Arpașu de Jos, în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată între 1,7 și 2 miliarde lei;

Lotul 3 Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus, în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde lei și 2,1 miliarde lei;

Lotul 4 Sâmbăta de Sus – Făgăraș, cu o lungime de 16,26 km și drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată 1,1 și 1,37 miliarde lei.

 

Foto: arhivă

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.