Detalii din tragedia de ieri, în care un bărbat a murit după ce a căzut cu tractorul într-un lac, lângă Bucium


O tragedie a avut loc miercuri, lângă Bucium, comuna Șinca. Un bărbat a murit, după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un lac.

Potrivit colegilor de la Știrile Pro TV, bărbatul era băut și nu avea permis de conducere. Un alt bărbat, spun aceeași colegi din presă, ar fi scăpat cu viață ca prin minune.

Niciunul dintre cei doi bărbați nu avea permis de conducere pentru utilajul agricol, iar cel aflat la volan băuse, povestesc martorii. Cei doi lucrau ca zilieri, iar colegii spun că nu le-a fost făcut instructajul de protecție a muncii. Un apel la 112 a anunţat că un bărbat a ajuns cu tractorul într-un lac de lângă localitatea Bucium. În zona au fost mobilizate mai multe echipaje SMURD. În plus, au fost trimişi scafandri şi un elicopter.

Pentru cel care conducea utilajul agricol, un muncitor în vârstă de 37 de ani, nu s-a mai putut face nimic. În tractor se afla şi un alt zilier, care a reuşit să se salveze în ultima clipă.

Totul s-a întâmplat pe o plantaţie de afine, lângă Bucium. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au fost audiați atât martorii, cât și ceilalți zilieri care lucrează la fermă.

Foto – Video de la accident – CLICK AICI




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.