Doi copii de 3 ani din Victoria au fost găsiți în câteva minute, după ce au ieșit din curtea casei


  • Momente de panică pentru părinții a doi copii de 3 ani din orașul Victoria, după ce micuții au ieșit din curtea casei fără ca adulții să observe.
  • După apelul la 112, polițiștii i-au identificat în doar câteva minute, iar întreaga intervenție s-a încheiat în mai puțin de 20 de minute.

O joacă obișnuită s-a transformat, pentru scurt timp, într-un motiv de îngrijorare pentru familia a doi copii din orașul Victoria. Cei doi minori au ieșit din curtea locuinței fără ca părinții să își dea seama, iar după ce au constatat dispariția lor, adulții au solicitat imediat ajutorul poliției. Polițiștii au mobilizat de urgență echipajele din zonă, iar copiii au fost găsiți în doar câteva minute, pe o stradă din oraș. Întreaga intervenție s-a încheiat în mai puțin de 20 de minute, iar cei doi au fost redați familiei în siguranță.

La vârsta de 3 ani, un copil se deplasează foarte repede și nu conștientizează pericolele la care se poate expune. Curiozitatea este firească la această vârstă, iar câteva secunde de neatenție pot fi suficiente pentru ca acesta să iasă din curte sau să ajungă într-o zonă periculoasă. Recomandăm părinților să se asigure că poarta de acces este închisă și să supravegheze permanent copiii mici atunci când se joacă în curte”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Polițiștii reamintesc că astfel de situații se pot transforma rapid în evenimente grave, motiv pentru care supravegherea permanentă a copiilor și verificarea măsurilor de siguranță din jurul locuinței sunt esențiale.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.