Doi polițiști făgărășeni, distinși de Ziua Națională a României


  • Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș și Secției de Poliție Rurală Voila au fost recompensați cu distincții ale Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne, pentru intervenții decisive în cazuri de dispariție, soluționate cu succes.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost distinși pentru profesionalism, dedicare și implicare în misiuni cu grad ridicat de dificultate.

Printre aceștia se află agentul-șef adjunct Niță Mihai, din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, care a coordonat cu eficiență echipele operative într-un caz privind dispariția unei fetițe de 7 ani. Datorită mobilizării rapide și organizării riguroase a acțiunilor de căutare, minora a fost găsită și redată familiei în siguranță.

De asemenea, agentul-șef adjunct de poliție Fătu Alexandru-Ioan, din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, a intervenit decisiv într-un caz de dispariție a unui bărbat de 81 de ani, care prezenta probleme medicale. Chiar dacă se afla în timpul liber, acesta a observat un detaliu esențial și a transmis informații colegilor aflați în misiune. Datele oferite au dus la redirecționarea căutărilor și la localizarea rapidă a persoanei dispărute.

În același context, un alt polițist din județ, desemnat simbolic cu numele „Sergiu”, din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, a primit distincții pentru activitatea sa în dosare complexe și pentru implicarea într-o misiune de identificare a traseului unui minor dispărut, în luna martie a acestui an. Identitatea reală a acestuia a fost protejată, având în vedere natura sensibilă a activității pe care o desfășoară.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.