Două contracte semnate de reprezentanții companiei Apă Canal Sibiu


Reprezentanții companiei Apă Canal Sibiu au semnat astăzi două contracte importante de proiectare și execuție a unor lucrări de extindere aducțiuni de apă potabilă și reabilitarea aductiunii de apă brută Gura Raului-Sibiu.

Fiecare dintre aceste lucrări, realizate în cadrul “Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov în perioada 2014 – 2020”, derulate în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare POIM 2014 – 2020 vor duce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor a peste douăzeci de localități din județul Sibiu.

Obiectul contractului CL 8 – Aducțiuni apă potabilă: Sibiu-Roșia, Sibiu- Șura Mare-Slimnic, Sibiu -Bungard, Gospodărie apă și aducțiune  Șura Mică îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a aducțiunilor de apă potabilă pentru localitățile Șura Mică, Dobârca, Șura Mare, Slimnic, Ruși, Roșia, Nou, Daia, Cașolț, Șelimbăr, Bungard, precum și construirea unor rezervoare de înmagazinare apă potabilă la Dobârca, Șura Mare, Șura Mică, Bungard și Daia. Valoarea acestei lucrări este de 45.994.429, 93 lei, fără TVA.

Același contract prevede realizarea unei aducțiuni de apă potabilă din rețeaua municipiului Sibiu spre localitatea Șelimbăr și Bungard (noua) cu o lungime de 11.500 m. Aceasta va fi deservită de o stație de pompare în localitatea Bungard și un rezervor de înmagazinare apă potabilă în localitatea Bungard (nou) – Vu=200 m3, (2 x 100 m3)

În zona Sibiu Nord – Vest va fi realizată aducțiunea pentru rezervorul din localitatea Șura Mică (nouă) cu o conductă de legătură între aducțiunea existentă Apa Secașelor și  rezervorul de înmagazinare propus pentru localitatea Șura Mica, cu o lungime de 2.581 m. O altă aducțiune va conecta rezervorul pentru Șura Mică și rețeaua existentă din Șura Mică cu conectare la căminele de vane exitente – 2892 ml.

Modernizarea rețelei de apă din localitatea Dobârca prevede finalizarea unei aducțiuni la rezervorul propus, cu o lungime de  4.065 m, o stație de pompare, un rezervor de înmagazinare în localitatea Șura Mică (nou); Vu=700 m3, (2 x 350 m3) precum și un al doilea rezervor de  înmagazinare în localitatea Dobârca (nou) Vu=200 m3(2 x 100 m3).

În zona Șura Mare – Slimnic vor fi proiectate și realizate aducțiunea de apă Viile Sibiului, cu rezervoare noi în Șura Mare (L = 6.189 m),  Șura Mare – Rusi ( L = 12.122 m) și un rezervor de înmagazinare în localitatea Șura Mare (nou); Vu=800 m3 (2 x 400 m3).

O ultimă aducțiune de apă potabilă din rețeaua municipiului Sibiu către comuna Roșia va avea o lungime de 16.200 de metri și va presupune si constructia unui rezervor de înmagazinare în localitatea Daia Noua (nou); Vu=300 m3 (2 x 150 m3) și două stații de dezinfecție cu hipoclorit de sodiu pentru rezervoarele de înmagazinare existente în localitățile Nou și Rosia.

Durata de proiectare și execuție a lucrărilor contractate este de luni 30, din care proiectare, 6 luni.

Cl 7- Aducțiune apă brută Gura Râului-Sibiu, Aducțiune apa potabila Sibiu-Săliște /Tilisca” are o valoare de 109.709.365,46 lei fara TVA și prevede reabilitarea conductei de apă care asigură necesarul de apă din Sursa Gura Râului, în scopul potabilizării, pentru Stația de Tratare Apă Potabilă Dumbrava, principala stație de tratare apă din zona Sibiului.

Lungimea conductei este de 16.830 ml din care 3631 ml relining (reabilitare la interior) Dn 600 mm și 13205 ml Condcută din PAFSIN -Dn 700 mm.

Construcția unei noi aducțiuni de apă potabilă pentru alimentarea localităților Poplaca, Sibiel , Fântânele, Săcel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca cu o lungime de 35404 ml, 3 Stații de Pompare apă potabilă, 6 stații de clorinare, construcția a două rezervoare noi de înmagazinare apă potabilă (unul pentru localitățile Vale și Sibiel și unul pentru localitățile Săliște și Galeș) și reabilitarea a 3 rezervoare existente (Fântânele, Săcel și Tilișca).

Durata de proiectare și execuție a lucrărilor contractate este de luni 32, din care proiectare, 6 luni.

Prin aceste ample lucrări de investiții Apă Canal Sibiu va extinde serviciile de alimentare cu apă potabilă în peste douăzeci de localități din județul Sibiu, beneficiind o populație de aproximativ 18.500 de locuitori. De asemenea, prin reabilitarea conductei de aducțiune apă brută Gura Râului-Sibiu, se va mări debitul trasportat de aceasta și se va asigura o alimentare cu apă potabilă sigură și eficientă sibienilor și localităților din jur, pentru o perioadă de cel puțin 50 de ani de aici înainte.

Lucrările vor fi executate de societatea AQUA SERV SRL Cluj Napoca și asociații săi.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.