Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a fost ieri la Făgăraș. Aceasta a participat la un simpozion despre educație, în care s-a vorbit despre situația învățământului făgărășean și nu numai. Ecaterina Andronescu a explicat dascălilor din municipiul nostru că, la ora actuală, educaţia îşi caută căile spre performanţă iar şcoala trebuie să-i dezvolte personalitatea celui şcolit.
„În cadrul simpozionului „Școală, Familie, Comunitate“, am discutat situația învățământului făgărășean și nu numai. La dezbateri au participat colegi profesori din Făgăraș și din toată Țara Făgărașului.
Ne-am bucurat de prezența doamnei ministru Ecaterina Andronescu, care ne-a asigurat de susținerea dânsei la nivel de Minister și Parlament. Totodată am avut susținerea ISJ Brașov, reprezentat prin doamna inspector general Ariana Bucur și domnul inspector general adjunct Victor Vijoli. Sunt convins că noi, profesorii, împreună cu factorii de decizie, vom reuși să creștem valori pe care să le păstrăm acasă“, a declarat Ion Negrilă, candidatul PSD la Primăria Făgăraș.
Ecaterina Andronescu nu este pentru prima dată la Făgăraş. Reprezentantul Ministerului Educaţiei a declarat că va susţine în continuare toate iniţiativele şcolilor făgărăşene.