Făgărășeanca ce a predat limba română studenților italieni


10946081_10200412320826678_644199575_o

Este o tânără făgărășeancă de excepție! Ascunsă printre cărți, printre aulele universității din Roma, Vasilica Abăloaei a dorit foarte mult să predea limba română italienilor. Iar într-un final a și reușit!

Începutul a fost greu

A plecat din România în 2001, imediat după Bacalaureat. A învățat la Colegiul Național „Radu Negru“, la filologie. O elevă eminentă, a fost prima din clasă și avea în fața ei un viitor strălucit. Cu toate acestea, ea a ales calea străinătății. „Am plecat din România în 2001, cu bagajele pline de speranțe și visuri. Plecasem influențată de ce lăsau să se întrevadă cei care se întorceau din străinătate (de altfel cred că este motivul plecării tuturora), dar și pentru că simțeam că trebuia să-mi înfrunt viața, să devin independentă. Vedeam România ca pe o țară care nu era capabilă să îmi ofere aceste lucruri. Inițial plecarea trebuia să dureze trei ani, apoi cinci și iată-mă ajunsă la cel de-al paisprezecelea an de când am lăsat tot ce mi-era mai drag pentru a pleca în Italia, unde mă aștepta tatăl meu“, își amintește Vasilica. Începutul a fost greu, „este o perioadă de șters cu buretele“, spune Vasilica. Totuși, ceea ce a ajutat-o să treacă cu bine peste această perioadă, să îi atenueze dorul de casă, a fost dorința de a termina studiile superioare în țara care îi era străină pe atunci. Și tot atunci a început și „lupta“ cu birocrația statului italian. „Obstacolele întâmpinate pentru realizarea acestui vis au fost numeroase, începând cu instituțiile care nu erau pregătite din punct de vedere birocratic pentru a ajuta persoanele ce vor să se înscrie în școlile din străinătate. După doi ani de chin am izbutit să obțin recunoșterea studiilor din România și să intru în sala examenului de admitere la facultate, adică în 2007. A fost o zi pe care nu o voi uita niciodată, în care am reușit să mă simt împlinită“, mai spune ea. O zi pe care, cu siguranță nu mulți români plecați la muncă în străinătate o pot înțelege. „Mirosul cărților din bibliotecă mă purta cu gândul la clasa mea din liceul “Radu Negru”, unde am învățat, la colegii mei, la profesorii care mi-au călăuzit pașii. Mă bucuram de faptul că, după o zi de muncă extenuantă, puteam intra în aulele facultății să respir acel aer pe care îl căutam de mult timp și care mi-a dat forța de a merge înainte. Era o fericire greu de descris și de înteles pentru majoritatea persoanelor“. Nu s-a gândit vreo clipă că, odată admisă la facultate, va începe să se transforme într-un ambasador al românilor și al României și va începe să le arate noilor ei prieteni italieni cât de frumoasă este țara noastră, cât de frumoși, primitori sunt românii și că ceea ce știu ei despre români nu este deloc adevărat.

11096581_10200467871495410_2299637440752250617_n

De pe băncile facultății, în fața catedrei

În timpul facultății și-a dat seama că putea face mult mai mult, decât să le povestească noilor ei colegi despre frumusețile României. Iar un imbold a venit și din partea directoarei facultății, care a încurajat-o să organizeze un curs de limba română, nivel de bază. Se întâmpla în 2012. „O emoție de nedescris. O emoție care devenea tot mai mare, când auzeam vocalele din alfabetul român – ǎ/î – pronunțate de către studenții italieni, care frecventau cursul pentru că erau interesați de limba și cultura noastră. Lecțiile erau bazate pe gramatică și vocabular, dar nu puteam să sar peste tradițiile noastre, peste Eminescu și ale sale “Somnoroase păsărele”, sau peste simpla explicație a pronumelui de politețe “matale”, care i-a surprins tare mult. Într-un fel sau altul simțeam că sunt un minuscul purtător de cuvânt al României care are datoria de a transmite celor douăzeci de studenți din clasă o altă față a țării noastre, diversă de cea pe care o știau ei“. Iar studenții italieni, 25 la număr, au fost fascinați de ceea ce au învățat. Le-a plăcut să audă de cultura și civilizația noastră, au învățat poeziile lui Eminescu și s-au poticnit la gramatică. „Gramatica li s-a părut tare grea, dar recunosc, nu doar lor. Și acum, după aproape 3 ani de când nu mai sunt cu ei, mă caută și mă întreabă dacă se mai organizează cursul“. Din păcate, euforia nu a ținut decât un singur an. Și asta deoarece, noul director al facultății insistase să introducă examen de admitere și pentru limba română. Lucru care i-a făcut pe italieni să se gândească de două ori înainte de a se înscrie la cursul ei. Mai ales că acest lucru înseamna ca viitorul student să cunoască limba română cel puțin la nivel mediu. Așa că Vasilica s-a reprofilat.

 

Limba română pentru români – un Nu categoric

A văzut că munca ei, cu toate că a durat doar un an, a fost răsplătită prin încântarea studenților italieni de a afla cât mai multe despre țara noastră. Așa că s-a hotărât să continue pe „această stradă“ și să organizeze cursuri gratuite de limba română pentru copiii români, care nu mai știu limba natală. Tot ce trebuiau să facă părinții era să plătească suma de 25 de euro pe an, aasigurarea obligatorie și contravaloarea manualului de limba română. „Primul lucru pe care l-am făcut și pe care îl consideram cel mai greu de obținut a fost câștigarea încrederii primăriei din zona unde locuiesc, Valmontone, oraș lângă Roma. La început am obținut un “nu” categoric, pentru că pentru primar era mult mai logic să predau limba italiană pentru că sunt în Italia, nu în România. Dispus să asculte, totusi, problema copiilor români, și-a schimbat părerea și mi-a acordat incinta bibliotecii, unde se puteau desfășura activitățile cu copiii. Nu mai descriu cât de bucuros era bibliotecarul, la gândul că va vedea aspecte din cultura noastră, diferite decât “salmalele” pe care le gustase deja și care îl făcuseră să exploreze această lume necunoscută: România“. Și pentru că nu a avut parte de niciun ajutor bănesc, nu a avut sponsori, a început să se organizeze singură. Astfel că a început să împartă și fluturași, prin care îi anunța pe părinții români despre începerea cursului în limba română pentru micuții lor. Însă la ce avea să urmeze nu s-a așteptat niciodată. „Părinții români refuză să-i invețe pe copiii lor limba română, pentru că „ei s-au străduit până acum să-i învețe italiana, ca să se integreze și să nu sufere din cauza faptului că sunt români, și eu vin acum să le predau limba română? Păi cu trei euro, cât costă manualul, imi iau o bere și gata”, sau „nu au ei destul de învățat? Le mai umplu capul și cu limba română?”. Aș fi vrut să le explic acestor părinți că naționalitatea nu trebuie ascunsă, că o limba în plus însemna să vezi lucrurile din două puncte de vedere, că o altă limb ajută să vezi cu alti ochi cultura și limba celuilalt, și că te ajută dacă înțelegi că raportul “eu” și “alții” nu există, pentru că existăm “noi”, dar totul era inutil. Și totusi, o carte nu poate fi pusă la același nivel cu o bere“. Chiar și așa, dezamăgirea pe care Vasilica a simțit-o, venită tocmai din partea românilor, nu a făcut-o să renunțe.

 

Din nou pe băncile școlii

Dacă a văzut că limba română nu a putut fi integrată ca și mod de învățare, s-a axat pe alte limbi străine. Deci, din nou cu burta pe carte, din nou pe băncile școlii și din nou la examene. „Limbile străine mă însoțesc în viață de când am început acest parcurs, iar acum lucrez într-o agenție de traduceri. Cât despre predarea limbii române, mi-aș dori să pot realiza acest vis, dar cu cât trece timpul, totul devine tot mai greu. Spun aceste lucruri pentru că am posiblitatea de a vorbi cu copiii românilor, cărora, în afara lecțiilor de gramatică, încerc să le mai aduc aminte câte ceva din limba română, dar este evident că părinții au avut rolul de a diminua valoarea limbii române, sau chiar de a o șterge complet din vocabularul copiilor. Nu voi perde niciodată ocazia de a aminti acestor părinți că a avea în bagajul personal și cea de-a doua limbă este un atuu, nu o pagubă“. (Alina ROMAN)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.