Știți vorba aceea, 7 sași în 7 saci! Ei bine, locuitorii din Felmer n-o mai folosesc. Nu de alte, da’ nu mai corespunde actualității. La Felmer, un sat preponderent săsesc altădată, mai trăiesc astăzi 3 sași.

intrarea în Felmer

Fiind duminică, astăzi pe ulițele Felmerului era cât de cât suflare. Oamenii mergeau la biserică. Mai populat decât azi, nu cred că aș fi găsit Felmerul. Chiar dacă a fi populat, în astă parte de lume înseamnă 10-12 oameni ieșiți din case în același timp…

Găsesc două femei în fața unei porți. Nu intrau. Nu ieșeau. Era clar că aveau de povestit. Cine știe de când n-au mai fi ieșit de prin curți. Eu tocmai veneam de la Biserica fortificată. Sau ce-a mai rămas din ea. Le întreb de sat, de biserică, de oameni…

,,În biserica aceea a fost școala, dragă. Eu am 69 de ani, vecina mea are 75. Amândouă am făcut școala acolo. Clădirea de lângă biserică a fost primărie odată”, îmi povestește una dintre ele.

Biserica Evanghelică din Felmer, care a fost scopul vizitei mele acolo azi, se mai ține pe picioare până la o vijelie mai puternică. Exagerez, știu. Dar monumentul și-a trăit istoria și este înfrânt de prezent. Personal, cred că viitorul nu-l mai prinde. Bine c-am apucat să-l văd!

Biserica fortificată din Felmer

Biserica fortificată a fost ridicată după anul 1200. I-au ajuns 800 de ani. M-aș fi bucurat să prindă mia. Dar implicarea oamenilor și a autorităților de-a lungul timpului a fost prea puțină sau n-a fost deloc. Rezultatul este cel ce se vede. Ori să zic mai bine ,,cel ce se mai vede încă”.

Se spune că acest sat și-a luat numele de la un preot care a venit să se stabilească aici în jurul anului 1200.

Felmerul a avut de-a lungul istoriei primari sași. Până au plecat cu toții. Nu numai primarii, ci și alegătorii lor. S-au dus în Germania înainte de ’90. ,,Pe vremuri, jumătate din săteni erau sași. Azi mai avem 3: un bărbat într-o familie și două femei în altă, care sunt mamă și fiică”, îmi spune interlocutoarea mea din fața porții.

Azi felmerenii nu mai pleacă în Germania să rămână acolo la cei ce vorbesc aceeași limbă cu a lor, pleacă în Spania ori în Italia, să stea câțiva ani și să se întoarcă acasă cu agoniseala. Acum, în Felmer sunt mai multe case goale decât locuite.

Interiorul bisericii păstrează un aer de tihnă. Îmi imaginez cum arăta când întreaga comunitate se reunea aici. Mare lucru nu e de văzut astăzi în interior, mai mult de simţit. Îmi atrage totuși atenția un altar de culoare crem, frumos pictat, cu o ipostază biblică ce pare a fi Buna Vestire. Mai blițuiesc câteva băncuțe, pe care nu cred că s-a mai stat la o slujbă de o eternitate, amvonul preotului, în care n-a mai slujit nimeni de ani, niște strane suspendate pictate în albastru… și cam atât. Ies de acolo și revin la loc, cu picioarele pe pâmânt. În fine, asta e discutabil…

Altarul Bisericii Evanghelice

Caut pe atotștiutorul internet câte ceva despre interiorul bisericii. Aflu că în 1995, când parohia evanghelică din Felmer mai număra doar 16 enoriași, orga din Felmer a fost dusă la Făgăraș, unde trăiau mai mulți enoriași plecați din Felmer. Aici a fost restaurată de un constructor de orgi și a fost repusă în funcțiune în 8 decembrie 1996, ora 17.00, în Biserica evanghelică din Făgăraș. Iată cum o mică parte din istoria Felmerului se regăsește în prezentul Făgărașului.

Dintr-o monografie scrisă de Dragoș Vulvară găsesc ceva informații despre cum s-au așezat sașii la Felmer. 15 familii săsești au venit în sat ca națiune privilegiată, însoțiți de preotul despre care scriam mai sus, pe nume Felmeraien, cel după care este denumit satul.

Nou veniții s-au pricopsit cu pământ arabil (cam două-trei loturi de familie). Când au ajuns aici, au găsit mai multe familii de români. Dar, pentru că erau privilegiați și posedau averi, sașii i-au angajat pe români ca slugi.

Decebal și Traian s-au conciliat la Felmer

Venit, văzut, plecat. Am luat cunoștință cu satul și cu câțiva oameni ai lui și fac drumul de întoarcere. La plecare, pe partea dreaptă a sensului de mers, îmi atrage atenția fațada unei case. O văzusem din mers și la venire, ce-i drept, dar acum opresc. Proprietarul ei iubește tare mult istoria. Trag eu concluzia, căci nu i-am bătut la poartă să-l întreb. Poate ar fi trebuit s-o fac. Pe fațadă stăteau la taclale Decebal și Traian. De-o parte a ferestrei care dădea în drum era pictat Decebal, de cealaltă parte era Traian. Dacă nu s-au putut ei concilia în istorie, măcar la Felmer să o facă!

Un singur sfat am de dat, acum în încheiere, pentru cei ce vor să ajungă pe acolo: cizme de cauciuc până la genunchi.

Felmerul nu cred să fi văzut vreodată asfalt, iar, dacă a văzut, a uitat cum arată.

Uliță din Felmer

Din drumul principal (Făgăraș – Șoarș) și până la Felmer sunt vreo 5 km. Primii doi dintre ei sunt asfaltați, dar plini de gropi, următorii trei sunt cu pământ și denivelări. Chiar și așa, Felmerul poate fi găsit ca sat pitoresc.

(Cristina Cornilă)