Filmul după romanul făgărășeanului Eugen Ovidiu Chirovici ajunge pe ecrane în 21 martie


Bestseller-ul ,,Cartea Oglinzilor” al scriitorului și făgărășean Eugen Ovidiu Chirovici ajunge pe marile pe marile ecrane din întreaga lume. 29 de state din întreaga lume au cumpărat drepturile de difuzare până în acest moment.

Anunțul a fost făcut duminică de autor pe pagina sa de Facebook:

,,Dragi prieteni,

Vești bune despre Sleeping Dogs! Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount, iar premiera va fi în 21 martie 2024. Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Nouă Zeelandă.”

După ce a văzut lumina tiparului, ,,Cartea Oglinzilor” a fost tradusă în 38 de limbi, un record pentru un scriitor român. A ajuns pe toate continentele şi s-au bătut, în licitații, să-l publice multe edituri. În Germania, de pildă, 11 edituri s-au înscris la licitaţia pentru vânzarea drepturilor de publicare a romanului, iar oferta câştigătoare a fost de aproape o jumătate de milion de euro.

E.O. Chirovici a mărturisit că a fost un succes neaşteptat această primă carte scrisă după părăsirea limbii materne. Se afla în Anglia când a scris manuscrisul şi a făcut-o exclusiv în limba lui Shakespeare.

 

VEZI AICI INTERVIUL CU E.O. CHIROVICI DAT ÎN ZIARUL SALUT FĂGĂRAȘ

 

Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut la Făgăraș în 1964. A urmat Colegiul ,,Radu Negru” și a poi a plecat în capitală.

Sleeping Dogs

Filmul făcut după cartea făgărășeanului se va numi ,,Sleeping Dogs”. Russell Crowe va juca în rolul lui Roy Freeman, alături de Tommy Flanagan. Bugetul filmului este de peste 20 de milioane de dolari.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.