FOTO – Cum a fost la vânătoarea de ouă de anul acesta la Victoria


O vânătoare de ouă a avut loc în a doua zi de Paști în orașul Victoria. Deja evenimentul a devenit tradițional în micul oraș de la polalele munților și anul acesta a fost al treilea an consecutiv în care a fost organizat.

Toți copiii din comunitate au fost invitați să participe, așa că nu mai puțin de aproximatiuv 300 de micuți au fugit printr-un parc în căutarea dulciurilor ascunse prin iarbă.

Prin această activitate cei mici sunt încurajaţi să îşi folosească spiritul de observaţie pentru a descoperi dulciurile ascunse în natură.
,,Astăzi, a doua zi de Paște, am trăit din nou una dintre cele mai frumoase bucurii ca primar. Vânătoarea de ouă, ajunsă la a treia ediție, ne-a adunat în parc cu râsete, alergături și multă emoție. Copiii ne-au umplut sufletul de lumină, iar mie mi-au făcut o surpriză care m-a lăsat fără cuvinte: ouă personalizate cu numele meu și scrisori sincere, scrise cu mâinile și inimile lor. Le mulțumesc din tot sufletul pentru gesturile lor – m-au atins profund. Sunt momentele acelea rare în care știu, cu toată ființa mea, că sunt exact acolo unde trebuie. Azi n-a fost doar o zi cu soare – a fost o zi cu căldură în inimă. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment și copiilor care ne-au oferit, din nou, o lecție de bucurie curată. Ne revedem cu siguranță și la ediția viitoare”, a declarat primarul Camelia Bertea.
(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.