FOTO / Gheorghe Sucaciu rememorează anul 2022 în retrospectiva celor 10 ani de mandat. „Multe dintre proiectele începute anterior au prins contur”


  • Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a publicat cel de-al șaptelea episod al retrospectivei „10 ani în 10 zile”, serie prin care trece în revistă principalele momente ale administrației sale.
  • După prezentarea anilor 2016-2021, edilul descrie anul 2022 ca fiind unul al colaborărilor importante, al investițiilor majore și al proiectelor care au început să schimbe tot mai vizibil imaginea municipiului.

Potrivit primarului, 2022 a fost anul în care rezultatele atragerii fondurilor europene au devenit tot mai evidente, bugetul municipiului ajungând la aproape 294 de milioane de lei, dintre care peste trei sferturi au fost alocate investițiilor. „2022 a fost un an plin de colaborări importante și proiecte care au început să schimbe tot mai vizibil fața orașului. A fost un an cu multe provocări și obstacole, dar și unul în care am continuat să muncim pentru dezvoltarea, modernizarea și înfrumusețarea Făgărașului. Privind în urmă, multe dintre proiectele începute anterior au prins contur, iar orașul și-a consolidat poziția de lider al dezvoltării în regiune. A fost încă un an în care am demonstrat că atunci când există viziune, muncă și perseverență, chiar și cele mai ambițioase proiecte pot deveni realitate”, a scris edilul pe o rețea de socializare.

Unul dintre cele mai importante momente ale anului a fost constituirea oficială a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului, structură care reunește 33 de primării și două consilii județene și care are ca obiectiv atragerea de finanțări pentru dezvoltarea întregii regiuni. Strategia de dezvoltare a fost adoptată în luna mai, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș, iar ulterior a fost prezentată și în Parlamentul României. În același timp, investițiile în infrastructură și educație au continuat. În 2022 a fost depusă cererea de finanțare prin PNRR pentru modernizarea Colegiului Național „Doamna Stanca”, a fost inaugurat complet renovatul parc „Cetatea Copiilor”, iar municipiul a beneficiat de o nouă grădiniță realizată în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Anul a adus și evenimente sportive importante, Făgărașul găzduind una dintre sosirile Turului Ciclist al României, competiție care a adus în oraș sportivi din țară și din străinătate. Totodată, primarul amintește că spre finalul anului au existat noi dispute în Consiliul Local privind implementarea unor proiecte propuse de cetățeni prin programul de Bugetare Participativă, situații care au necesitat organizarea mai multor ședințe pentru deblocarea investițiilor.

Retrospectiva „10 ani în 10 zile”, lansată de Gheorghe Sucaciu la împlinirea unui deceniu de la alegerea sa în funcția de primar al municipiului Făgăraș, continuă zilnic. Până în prezent au fost prezentate momentele importante din anii 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022, urmând ca în zilele următoare să fie rememorate și celelalte etape ale dezvoltării orașului.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.