Spectacolul “Punguța cu doi bani”, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, a fost un real succes. Peste 400 de copii și părinți au fost prezenți în sala Casei Municipale de Cultură Făgăraș.
Spectacolul ,,Punguța cu doi bani” s-a jucat ,,cu casa închisă” vineri, 8 aprilie. Toate cele 400 de bilete puse în vânzare au fost achiziționate de făgărășeni încă din primele zile de la anunțarea evenimentului. Și asta întrucât toate veniturie obținute merg către două cauze umanutare: refugiații din Ucraina și micul Samuel, un băiețel care are nevoie de tratamentul Zolgesma și spitalizare. În total, au fost strânși aproape 6.000 de lei.
,,Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și care au făcut posibil ca noi să strângem suma de 5.910 lei din vânzarea biletelor. 2% din sumă se va duce la impozitul pe venit, 100 lei, la comisioanele bancare, iar suma de 5691,8 lei se va împărți între cauza refugiaților din Ucraina și Samuel, băiețelul care are nevoie tratament pentru a trăi. Doamne ajută, tuturor!”, au anunțat reprezentanții Asociației Partidei Romilor Făgăraș, orgaizatorii evenimentului.
Spectacolul ,,Punguța cu doi bani” a avut loc vineri, 8 aprilie, cu ocazie Zilei Internaționale a Romilor.
Foto: Elena și Bogdan Manta