Între 8-10 august 2022, a avut loc la Casa Parohială Evanghelică din Bărcut, comuna Șoarș, o tabără de pictură și creație, parte a Proiectului Educație prin cultură în comuna Jibert, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și Primăria Comunei Jibert.
40 de copii din comuna Jibert au participat, în perioada 8-10 august 2022, la o tabără de pictură și creație, organizată în cadrul proiectului “Educație prin cultură în comuna Jibert”. În cadrul taberei au fost organizate ateliere de pictură, jocuri de socializare, activități educative, seri cu cântece la chitară, precum și un atelier de creație educativ, privind utilizarea și valorificarea produselor reciclabile. Copiii au fost coordonați de părintele Iulian Ungureanu (parohia Jibert), părintele Claudiu Popa (parohia Văleni), directorul Școlii Gimnaziale Jibert, Brăgău Bogdan, învățătoarea Vaida Florina și preoteasa Camelia Popa.
Copii au pictat icoane pe sticlă, au făcut diverse activități recreative, au vizitat împrejurimile satului Bărcut, a doua zi a taberei a constat în crearea de obiecte si vestimentație din materiale reciclabile. În dimineața zilei de 10 august, copii au schimbat între ei impresiile taberei și le-au împărtășit cu coordonatorii taberei.
Proiectul a fost derulat de Primăria Jibert și a fost cofinanțat de Consiliului Județean Brașov, prin “Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului Braşov a proiectelor culturale pe anul 2021” – beneficiari drept public. Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest proiect a fost de 15.000 lei.