FOTO / Trei seri cu muzică românească, folk şi jazz


Acorduri  muzicale variate s-au auzit în weekend-ul care s-a încheiat în centrul Făgăraşului. Vineri seara a fost muzică românească, sâmbătă a fost seară de folk, iar duminică de jazz.

Între 26 şi 28 august, la sfârşit de vară, Făgăraşul a vibrat pe mai multe stiluri muzicale, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului ,,Trei seri culturale în inima României”, organizat de Casa de Cultură din municpiu.

Dacă aţi trecut în oricare din cele trei seri prin parcul din faţa Primăriei, probabil v-aţi oprit şi aţi ascultat sunete calde, la lumina lunii şi a unor instalaţii luminoase înşirate prin copaci. Ca-n filme. Dacă nu aţi trecut, vă spunem că a fost o atmosferă pe care urbea şi-ar dori-o în fiecare wekeend.

Grupul Traffic Strings a fost invitat să susţină un concert în prima din cele ,,Trei seri culturale în inima României”, adică vineri. A fost o seară dedicată în special folclorului românesc, dar grupul Traffic Strings interpretează şi arii de Bach, Vivaldi, jazz, tango ori rock instumental.

Concertul celor de la Traffic Strings s-a desfăşurat sub lumina unor beculeţe artizanale, după căderea întunericului, iar publicul a luat loc pe paleţi coloraţi şi pe băncile din parc.

,,M-am gândit ca acest eveniment să aibă loc în fiecare vară şi să aducem la Făgăraş trupe altfel, cu muzică pe care nu o prea ascultă făgărăşenii, dar – concertele fiind în aer liber – să ajungem noi la sufletul oamenilor fără a-i chema pe ei la noi. Vineri seara am avut grupul Traffic Strings cu muzică românească, sâmbătă am avut muzică folk, unde ne-am bucurat foarte tare că şi Atelierul de Chitară coordonat de preotul Marius Demeter s-a apropiat proiectului nostru şi a cântat împreună cu Walter Ghicolescu. Duminică a fost despre jazz, muzica mea preferată, cu trupa Soul Serenade şi Alexandru Olteanu. Anul trecut am avut acest festival când ar fi trebuit să fie Zilele oraşului, care nu s-au ţinut pe fondul pandemiei. Anul acesta, pentru că s-au ţinut Zilele Făgăraşului în perioada 20-21 august, am mutat serile culturale în perioada 26-28 august”, a declarat Diana Gribincea Popa, directorul Casei de Cultură.

Cea de-a doua ediție a Festivalului „Trei seri culturale în inima României” a avut şi teatru, şi pantomimă. Vineri dimineaţa, primul moment din program a fost spectacolul cu piesa „Triunghiul în patru colțuri”, de Ion Sava, pus în scenă de trupa Thalia. În ultima seară de festival, George Ciolpan a prezentat un spectacol de pantomime

DJ Popix şi DJ Dropside au întreţinut atmosfera după concertele din fiecare seară.

„Trei seri culturale în inima României” este un eveniment organizat de Casa Municipală de Cultură Făgăraș şi susţinut de Consiliul Județean Brașov cu suma de 15.000 de lei, în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului pe anul 2022 pentru proiectele culturale iniţiate de autorităţi şi instituţii publice.

Text: Cristina Cornilă

Foto: Bogdan Manta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.