În a doua jumătate a anului trecut, 2021, a apărut la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca cartea de debut a Mariei Racu (profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Radu Negru” și directoare a acestui prestigios lăcaș de învățământ din Țara Făgărașului, și nu numai) cu titlul  Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovia și a lui Ion Minulescu asupra căreia vreau să mă opresc în cele ce urmează cu un succint comentariu.

Inițial cartea amintită a constituit teza de doctorat a profesoarei Maria Racu susținută la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, validată „magna cum laude” după cum ne informează conducătorul lucrării, profesorul universitar Gheorghe Manolache, cel care a și prefațat cartea.

prof. Maria Racu

Din capul locului trebuie să subliniez că aceasta (cartea) nu este pur și simplu teza de doctorat cu același titlu, ci este o rescriere inspirată, și, cred, necesară literaturii române și istoriei acesteia. De altfel ea are și utilitate didactică, dar cu o precizare pentru liceeni: atunci când vor da peste paragrafe (fragmente) din carte mai dificile, pe care nu le înțeleg din varii motive (vârstă, clasă, capacitate de analiză și reflecție filosofică limitate sau inapetență pentru acestea etc.)  nu ar trebui să lase cartea din mână, ci, după „rețeta” Roger Penrose, să treacă pur și simplu peste acestea, lăsându-le necitite, și să lectureze mai departe doar ceea ce înțeleg! Vor avea numai de câștigat.

Fără îndoială lectura Imaginarului tanatic… nu este o întreprindere simplă, ci un proces complex care presupune anumite parcursuri punctuale de lectură. Făcând la un moment dat un exercițiu pe această temă Nicolae Manolescu identifica mai multe astfel de puncte indispensabile analizei de text.

Rețin pentru demersul meu critic de acum două dintre acestea. Punctul 1: Ce se vede cu ochiul liber în text ?; și punctul 2: ce nu se vede cu ochiul liber în text?

Le iau pe rând. La întrebarea de la punctul 1 răspunsul este simplu. În cartea Mariei Racu se vede cu ochiul liber – adică fără să apelăm la explicații teoretice sau istorice – structura acesteia. Cinci capitole, fiecare capitol având subcapitole sau paragrafe (53 dacă am numărat bine!); concluzii, anexe și o listă bibliografică impresionantă (8 tiluri, opere primare; 262 de titluri care privesc studii teoretice, critică literară și dicționare), numai această parte a cărții ar merita un comentariu de sine stătător. Pe scurt: structura cărții se întinde pe 315 pagini.

La întrebarea de la punctul 2, Ce nu se vede cu ochiul liber în textul cărții? Trebuie spus că drumul este lung, analizele docte făcute de Maria Racu pe tot parcursul textului cărții sale necesită o ,,popasuri” multiple. Este cu neputință, aici și acum, să mă opresc sistematic asupra acestora așa că voi recurge la cel care parcurge întreg drumul analitic al cărții și căruia i se subordonează semantic toate celelalte. Este vorba de DEMONUL IMAGINARULUI TANATIC prezent în lirica celor două personaje ale cărții, George Bacovia și Ion Minulescu. Fiecare poet ascunde demonul pomenit în chip cât se poate de personal și original (pe măsura fiecăruia, firește) cu intenția declarată sau nu de a-l scoate, de fapt, mai la lumină și a face din el adevăr poetic dar și ontologic, în limbajul heideggerian. Demonul știe să-și ceară drepturile iar autoarea cărții îi satisface nevoia recurcând la precizarea limbajului, a definirii noțiunilor și conceptelor cu care operează în analiza sa pe tot parcursul lucrării, cu accente mai apăsate în Capitolele I, II, III și V.

Maria Racu are o reală apetență pentru filosofare, în speță, pentru genul hermeneutic. Din perspectiva acesteia discursul autoarei Maria Racu este riguros ancorat în „spațiul criticii de interpretare” oferind un „cod” literar care explică în bună măsură estetica poetică a celor doi poeți simboliști. Tradițional, dar nu doar tradițional, pe cei doi poeți îi separă multe lucruri, mult mai multe decât cele care-i apropie. Așa de pildă, Minulescu este considerat „poet minor”, iar Bacovia „poet de vârf”, un „model activ pentrru poezia contemporană.” (Daniel Dimitriu, Istoriile literare.) Lovinescu și Manolescu îl încadrează și pe Bacovia la „minori”, dar nu minor pur și simplu, ci „un minor interesant.” Însuși marele G. Călinescu se îndoiește de profunzimea poeziei minulesciene. Poetul nu este unul autentic, ci un „imitator cu mult talent.” Bacovia în schimb este grav, „aplecat spre profunzimile spațiilor și timpului pe urmele baudelairianismului.”

Recursul de mai sus la cele două tipuri de judecăți de valoare nu face decât să sublinieze curajul dar și riscul Mariei Racu de a corela cele două destine poetice dintr-o perspectivă   „imagologico-simbolică” ce stă sub semnul lui THANATOS. Bacovia și Minulescu sunt exemple ilustrative pentru tezele sale privind o anumită problematică ontologică. Moartea și teama de ea trezește conștiința „ prezentului de plumb” (Bacovia) și a „ trecutului și prezentului romanțelor” ca relație Eros – Tanatos (Minulescu.) Tirania morții instituită prin rețele de simboluri de către ceea ce am numit la început demonul imaginarului tanatic este cea care face din Bacovia și Minulescu – în egală măsură – „cazuri particulare” ale Morții ca atare. Mai departe, conexiunile ce rezultă din text sunt tot mai numeroase și ingenioase, repet, cu riscurile de rigoare, în efortul autoarei de  căutare de date care vizează sensurile ontologice, modurile de existență umană în funcție de timpurile trăite. Jacques Derrida ar spune că acest tip de căutare este imposibil. Maria Racu nu pare interesată de deconstrucție, ci de fenomenologia posibilului ca de celălalt tip de ontologie capabilă să ne dea, pe lângă esența structurilor fundamentale, și sensul lor ascuns sub semnul lui Hermes. Poetica minulesciană capătă același grad de importanță valorică, de profunzime și autenticitate, pentru că, repet, modurile de a fi sunt posibilități reale în fața morții. Ambii poeți înfruntă timpul tanatic  (timpul veșnic) peregrinând prin  „tărâmul morții” ca spațiu labirintic asumându-și-l însă diferit: Bacovia ca interioritate, Minulescu ca exterioritate.

O idee asemănătoare am găsit la criticul Răzvan Voncu într-un comentariu critic asupra lui Minulescu cu ocazia aniversării a 75 de ani de la moartea poetului, comentariu intitulat Recurs la o judecată mai veche în care afirmă tranșant că „nu văd niciun motiv să fim suspicioși față de adâncimile lui Minulescu.”

prof. Cornel Teulea

Lectura pe care o face Maria Racu poeticii bacoviene și minulescinene este una realizată din perspective noi propunând cititorului analize aplicate pe subiectele alese pe criterii valorice care apar, de multe ori, ca exepriențe personale, nu doar de bibliotecă. Atașamentul autoarei față de personajele sale, Bacovia și Minulescu, este unul cât se poate de personal. Stilul cărții este precis și concentrat în ciuda reversărilor uriașe de date, informații, trimiteri ș.a.m.d.  Imaginarul tanatic în lirica lui George Bacovi și a lui Ion Minulescu este o carte scrisă cu răbdare și competența dascălului cu vocație extrapolată în cea de exeget literar onest.

                                                                                                                     CORNEL  TEULEA