Hoț reținut de polițiști. A forțat geamul, a intrat în locuința unui făgărășean și i-a furat banii


Un făgărășean de 37 de ani a fost reținut de oamenii legii, după ce a forțat geamul și a intrat în locuința unei persoane și i-a furat banii.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar la data de 03 iunie 2021, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.

,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”. Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă 37 ani, din municipiul Făgăraș, ar fi pătruns pe timp de noapte, prin escaladarea geamului, în locuința unei persoane din municipiul Făgăraș, județul Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras o sumă de bani. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar la data de 03 iunie 2021, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de acesta”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub supravegherea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.