Instanţa de contencios administrativ îl repune în dreptul de consilier pe unul dintre cei 3 liberali excluşi de PNL Făgăraş. Soluţia poate fi atacată cu recurs


În primăvara acestui an, 3 consilieri de la PNL Făgăraş au fost excluşi din partid. Iulian Lascu, Cerghizan Marius şi Magdalena Cenţiu au fost daţi afară din rândul membrilor de conducerea partidului.

Codul Administativ spune că, dacă un consilier local pierde calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales, pierde şi calitatea de consilier. Într-o atare situaţie constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum şi vacantarea locului de consilier local se fac de către prefect prin ordin, în termen de maximum 30 de zile de la data înştiinţării transmise prefectului.

Cei trei consilieri locali au atacat ordinul prefectului, considerând că au fost excluşi nelegal, la instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Braşov. Aceştia se judecau pe fond cu partidul care i-a exclus, iar acolo nu s-a dat încă o soluie definitivă, astfel încât nu era posibilă pierderea calităţii de consilier local.

Unul din dosare a primit deja soluţie, joi, 9 septembrie: dosarul nr. 3378/62/2021 al consilierului Iulian Lascu (foto). Hotărârea instanţei arată că reclamantul Lascu Iulian a avut câştig de cauză în contradictoriu cu prefectul Judeţului Braşov. Astfel, s-a dispus suspendarea ordinului prefectului, până la pronunţarea instanţei de fond. Hotărârea nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în 5 zile din momentul în care este comunicată acasă părţilor din proces.

 

09.09.2021
Ora estimata: 12:00
Complet: CAF2 (sala T4)
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de reclamantul LASCU IULIAN în contradictoriu cu pârâtul PREFECTUL JUDEŢULUI BRAŞOV şi, în consecinţă: Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 731 din data de 09.08.2021, emis de pârâtul PREFECTUL JUDEŢULUI BRAŞOV, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi, 09.09.2021.
Document: Hotarâre  790/2021  09.09.2021

Iulian Lascu

Dosarele lui Cerghizan şi Cenţiu nu au primit încă soluţie din partea instanţei de contencios administrativ. În dosarul Magdalenei Cenţiu nu s-a dat încă termen de judecată, iar Marius Cerghizan are stabilit termenul în data de 14 septembrie.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.