Joi de la ora 18.00 locuitorii din Victoria ies în stradă


Locuitorii din orașul Victoria se mobilizează astăzi pentru a ieși în stradă. De la ora 18.00 aceștia vor ieși la un protest, care va începe în fața sediului Primăriei și va continua cu un marș pașnic spre zona industrială. Motivul mobilizării lor îl constituie aerul din oraș.

Protestul a fost inițiat de locuitori ai orașului, însă și primarul Camelia Bertea a anunțat că se va alătura acestuia.

,,De calitatea aerului depinde sănătatea unei comunități. Sunt deja mulți ani de când această problemă este constantă în orașul Victoria și este o amenințare la adresa locuitorilor de toate vârstele, zi de zi.

Primăria, ca autoritate locală, a făcut tot ceea ce a fost posibil legal să facă și a transmis numeroase adrese către instituțiile statului abilitate în a lua măsuri în această privință, de la ministere la instituții subordonate: Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Garda Națională de Mediu prin Comisariatul General, Garda Națională de Mediu prin Comisariatul Județean Brașov, Direcția de Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Noi nu rămânem pasivi. Sănătatea comunității ține acum de perseverența noastră.

Așa că am decis să mă alătur unui protest inițiat de colegi de-ai mei și vă invit și pe voi să ieșim în stradă joi, 4 iulie, de la ora 18.00, în fața Primăriei Victoria. Să fim în număr cât mai mare și să arătăm că nu ne oprim până când nu ni se face dreptate”, este mesajul de mobilizare ale Cameliei Bertea postat pe o rețea de socializare.

Această campanie inițiată de victorieni se desfășoară sub sloganul ,,Victoria vrea aer curat”. Există și o petiție on-line de semnat, prin care locuitorii și autoritățile orașului doresc să pună presiune pe instituțiile statului abilitate să ia măsuri pentru mirosul din Victoria: https://www.petitieonline.com/victoria_vrea_aer_curat

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.