- În această săptămână, la Colegiul Național ,,Doamna Stanca” se derulează programul ,,Săptămâna verde”.
Elevii din clasele primare de la Colegiul Național ,,Doamna Stanca” au învățat astăzi cum poate fi salvat un om aflat în stop cardio-respirator, când să sune la Serviciul unic 112, dar și cu ce echipamente sunt dotate mașinile de ambulanță.
Nimeni nu este prea mic pentru a învăța cum să salveze o viață. Elevii din clasele I – IV au învățat de la salvatori ce pot face atunci când văd o persoană care are nevoie de ajutor. În curtea Colegiului au fost aduse și două mașini de ambuanță, iar cei prezenți au fost tare curioși să afle cu ce echipamente este dotată o astfel de mașină.
,,Le-am prezentat copiilor cazuri pe care, întâmplător, le-ar putea întâlni pe stradă. Victime care pot fi conștiente sau inconștiente, i-am îndrumat c ear trebui să facă, le-am sugerat să sune la 112. Iar dacă este și un adult în jurul lor, să apeleze și la acel ajutor. De asemenea, le-am sugerat să încerce să stea de vorbă cu victima, le-am explicat cum se verifică un puls. Le-am spus și s nu abuzeze de numărul unic gratuit 112 și ce se poate întâmpla în acest caz. Copiii au fost foarte receptivi, au venit și ei cu întrebări, ne-au povestit și anumite întâmplări prin care au trecut. Au fost încântați și de cele două ambulanțe, de echipamentele pe care acestea le dețin, de echipajul de pe Ambulanță. Sperăm să fi fost o oră de bun augur’’, a declarat Melinda Dogariu, asistent medical.
,,Această oră de prim ajutor este inclusă în cadrul programului ,,Săptămâna Verde’’, pe care Colegiul Național ,,Doamna Stanca’’ o desfășoară în aceste zile. Elevii au fost tare încântați de ceea ce au văzut, mulți au pus întrebări, au fost curioși. Ne bucurăm că au putut afla atât de multe lucruri, în special cum se salvează o viață’’, a declarat Corina Drăguț, învățătoare la clasa a III-a, Colegiul Național ,,Doamna Stanca’’.
La finalul activității toți copilașii au primit diplome, cărți de colorat, creioane colorate și dulciuri.
,,Săptămâna Verde” a fost marcată în mod activ de către elevii de la Colegiul Național ,,Doamna Stanca”. Aceșta au avut parte de lecții în natură, au aflat cum pot fi prietenoși cu mediul înconjutător, iar astăzi au aflat cum să salveze o viață și cât de important este să sune la Serviciul de Urgență 112 atunci când se întâlnesc cu o astfel de situație.
(Alina ROMAN)