Liberalii făgărășeni au ales o femeie la cârma organizației locale


Organizația PNL Făgăraș are de luni, 21 iunie 2021, un nou președinte.
Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o doamnă va conduce destinele PNL Făgăraș.
Este vorba despre Persida Țîmboiu. Este născută la Craiova, însă de exact 30 de ani, din 1991, e stabilită la Făgăraș. Este expert contabil de profesie. A absolvit Academia de Științe Economice la București în 1996.
De atunci și-a desfășurat activitatea la Făgăraș. A fost director economic la Agroclip Făgăraș, apoi director economic și manager la Spitalul din Făgăraș.
În prezent este manager în domeniul privat.
,,Nu am făcut niciodată politică. Am decis să mă implic acum, prin Partidul Național Liberal alături de oameni care vor, știu și au puterea de a face administrație cu seriozitate, perseverență și tact. Profesionist. Fără orgolii și fără patimă. Nu îmi plac jumătățile de măsură. Sunt omul cifrelor (…). Îmi propun să  câștigăm alegerile în 2024 și să revigorăm activitatea Primăriei și instituțiilor din subordine. Oamenii din Făgăraș merită respect, deschidere, transparență și seriozitate” a declarat Persida Țîmboiu, într-un comunicat de presă remis redacției.
La ședința Adunării Generale au participat președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, primvicepreședintele Liviu Cocoș și deputatul Dumitru Flucuș.
Tot luni a fost constituit și noul Birou Politic al PNL Făgăraș.
Componența Biroului PNL Făgăraș:
Președinte: Persida Țîmboiu
Vicepreședinți:
                            Boeriu Dan
                            Gavrilă Dan
                            Hârșovescu  Silviu
                            Marian Victor
                            Moga Marcel
                            Negrilă Ioan
                            Poparad Cosmin
                            Urs Cristian
Membri:
               Dogaru Cerasela
               Dragoș Cătălin
               Dragoș Gheorghe
               Cîrje Cătălin
               Cupu Lucian
               Leabu Cornea Iuliana
               Păișiu Ioan
               Puiulet Gheorghe
Secretar: Mogoș Remus Miron




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.