Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Radu vin la Braşov de Înălţara Domnului


Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală Principele Radu vor vizita municipiul Brașov, joi, 17 mai 2018, cu prilejul comemorării Zilei Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului.

FOTO: Casa Regală a României

FOTO: Casa Regală a României

La ora 13.45, Familia Regală va depune o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piața Unirii, în prezența reprezentanților autorităților locale. Apoi, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală se vor reculege pentru câteva momente în Biserica Sfântul Nicolae din Piața Unirii.

La ora 15, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu vor lua parte, la Casa Sfatului, la evenimentul de lansare a volumului „Susține cu a ta mână Coroana Română” semnat de Majestatea Sa și de Alteța Sa Regală, publicat la Editura Litera. De asemenea, cuplul regal va vizita expozițiile de fotografii de la Casa Sfatului dedicate Familiei Regale a României.

Toți cei care doresc să ia parte la aceste evenimente publice sunt bineveniți.

Familia Regală participă la Ziua Eroilor și a Înălțării Domnului în fiecare an în alt oraș, pentru a contribui la aducerea acestor două mari sărbători ale românilor mai aproape de oameni și de familiile lor, se arată pe pagina oficială a Casei Regale.

Membrii Casei Regale sunt foarte atraşi de zona de centru a ţării. În decursul anilor, de la Rege şi până la prinţi şi principese, aceştia au vizitat cu regularitate localităţile din această regiune. Iată AICI o mare parte din vizitele făcute la FĂGĂRAŞ.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.