În peste 1100 localități din România și Republica Moldova au fost organizate în luna martie activități pro-viață. Acestea culminează în fiecare an cu Marșul Pro Viață, o manifestare de susținere publică a vieții încă din perioada ei intrauterină și de îndemn pentru sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și pentru copiii lor.
Anul acesta, evenimentul a avut loc și la Făgăraș.
Marșul a pornit de la biserica Sf. Nicolae – Brâncoveanu, a parcurs bulevardul principal până în centru, apoi a ajuns la Casa Municipală de Cultură, unde copiii de la Asociația Hai la chitară, coordonați de preotul Marius Demeter și soția lui au susținut un mic concert.
În cadrul evenimentul a fost prezentat și Centrul Pro Viață înființat în cadrul Asociației Doamna Maria Brâncoveanu, care oferă alternative și sprijin femeilor aflate în criză de sarcină.
La Făgăraș, marșul a fost organizat de filiala locală a Frăției ortodoxe „Sf. M. Mucenic Gheorghe”.