Marţea Albă, ziua în care nu se spală, nu se calcă și nu se face curat


În a treia zi de Paște, denumită și Marțea Albă, nu se spală, nu se calcă și nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu. În această perioadă, slujbele din biserici sunt deosebite de cele din restul anului.

Catedrala Sf. Ioan Botezătorul

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Numele acestei perioade — una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului și de cea a Triodului) — vine de la cartea Penticostar, care se folosește în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paște și Rusalii (50 de zile), arată lucrările teologice.

Aceasta perioadă se distinge prin luminozitate, prin frumusețe și prin bucurie și se reflectă în rânduieli cu totul specifice ce se săvârșesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este Lumină. Și bisericile se înveșmântează în alb, la fel sunt și veșmintele preoților. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările „Hristos a Înviat !’” și cântări de bucurie: „Veniți să ne luminăm popoare! Veniți să ne bucurăm de Învierea lui Hristos !” În tot acest timp, creștinii ar trebui să se salute cu urarea „Hristos a Înviat !” și de la Înălțare, „Hristos S-a Înălțat !”, urmată de răspunsul „Adevărat a Înviat !” și „Adevărat S-a Înălțat !”.

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după praznicul Sfintelor Paști și se termină în duminica următoare numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma). Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare, perioadă care se termină după cincizeci de zile de la Paști la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Săptămâna luminată stă sub semnul luminii și prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele „Veniți de luați lumină!’”.

În popor există credinţa că în Săptămâna Luminată, prin Învierea Mântuitorului, Raiul se deschide tuturor până la Duminica Tomii. De aceea, se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomii – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.