Marți, 5 iulie, întâlnire între proiectant și constructor pentru găsirea unei soluții de distrugere a podului de la Voila


Consilierul județean Ovidiu Paraschivescu a publicat pe contul său de Facebook cele mai recente informații despre situația podului de la Voila.
Locuitorii localităților Cincu și Cincșor din județul Brașov, cei ai localităților Merghindeal și Dealu Frumos din județul Sibiu, precum și personalul de la Centrul militar ,,Getica” au ajuns la capătul răbdării privind traversarea Oltului pe o variantă ocolită, pe la Dridif. Drumul temporar este de pământ, cu gropi și mult mai lung. În tot acest timp, lucrările la noul pod de la Voila nu pot avansa pentru că nu s-a găsit o soluție pentru distrugerea vechiului pod.
,,Refacerea podului peste Olt, așa cum știți, este blocată în faza de evaluare a soluției de demontare. S-a ajuns la un blocaj și apoi la o negociere despre cum se va demonta, prin implozie sau prin demontare manuală, evident cu costuri diferite și efecte diferite asupra structurii de rezistență a pilonilor. Marțea viitoare, pe 5 iulie 2022, va avea loc o ședință nouă pe acest subiect, între proiectant și constructor, prin care se dorește atingerea unui numitor comun privind soluția finală, care să nu crească nici costurile finale cerute de constructor. Evident, tot banii sunt mărul discordiei. Îl voi contacta pe domnul vicepreședinte Șerban Todorică, atunci, pentru a afla care este concluzia negocierii”, a preciyat Ovidiu Paraschivescu.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.