Microregiunea Ţara Făgăraşului, la fel de importantă ca Delta Dunării


29 de comune, un oraş, un municipiu şi două consilii judeţene vor avea propria lor entitate juridică de la care vor solicita fonduri.

Microregiunea Țara Făgărașului va avea acelaşi statut ca Delta Dunării şi va putea atrage fonduri direct de la Bruxelles.

Din ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului, înfiinţată în anul 2019, fac parte 33 de unități administrative, între care municipiul Făgăraș și orașul Victoria din județul Brașov, orașele Avrig și Tălmaciu din județul Sibiu, precum și 29 de comune: 19 dintre acestea sunt din județul Brașov (Beclean, Cincu, Comăna, Drăguș, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Şoarş, Ticuş, Ucea, Viştea, Voila), 10 din județul Sibiu (Arpașu de Jos, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Şelimbăr) și Consiliile Județene Brașov și Sibiu.

Bugetul pe care îl va avea la dispoziţie această Microregiune este de 600 de milioane de euro. Acest buget alocat din fonduri europene este calculat procentual, în raport cu suprafața, numărul de localități și numărul de locuitori din zona pe care se întinde Microregiunea.

Vineri, 20 mai, în Cetatea Făgăraşului, reprezentanţii entităţilor care o compun au votat strategia de dezvoltare a Microregiunii, un pas foarte important şi obligatoriu pentru accesarea pe viitor a banilor europeni.

„Azi a fost Adunarea Generală a Asociației ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Visul pe care noi l-am avut atâția ani de zile s-a împlinit. Am aprobat strategia de dezvoltare a Microregiunii Țara Făgărașului, iar aceasta va fi trimisă în perioada următoare la Comisia Europeană. Ulterior semnăm contractul de finanțare pentru a implementa această strategie și banii vor fi dedicați pentru această zonă. Vom forma o echipă în cadrul ADI, pentru a avea suport și pentru a informa beneficiarii de pe acest teritoriu, iar până în 2027, plus cei trei ani de prelungire, vom avea de implementat proiecte doar pentru această microregiune. Astăzi, au fost prezenți 31 de reprezentanți ai unităților administrative. I-am avut ca invitați pe doamna Roxana Mînzatu, secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului, am avut echipa cu care am lucrat la această strategie, respectiv doamna Mariana Câju, doamna Elena Nemeș Vintilă, Florina Peptea, Raluca Folea. Din 31 de primari, 30 au fost pentru a implementa această strategie și cred că acest proiect, fiind foarte important pentru beneficiarii din această regiune, va fi implementat și va avea suportul tuturor  forțelor politice din această zonă”, a declarat Gheorghe Sucaciu, președintele asociației.

 

„Mai este încă mult de muncă, în următorii 10 ani se va finaliza acest proiect. Ne bucurăm foarte mult că astăzi a fost aprobată strategia Microregiunii Țara Făgărașului. Au fost mulți sceptici, mă bucur enorm că toți primarii din asociație, cele 29 de UAT-uri au votat în unanimitate această strategie. Acest pas înseamnă începutul dezvoltării acestui teritoriu”, a punctat Mariana Câju, managerul de proiect al Asociaţiei ITI Microregiunea Țara Făgărașului.

 

 „Ideea de validare a strategiei de dezvoltare a Microregiunii este extraordinară. În momentul acesta suntem convinși că strategia de dezvoltare a Microregiunii va pleca la Bruxelles, alături de programele operaționale, ceea ce este nemaipomenit. Asta înseamnă programe multe, proiecte pentru zona noastră, pentru mediul privat, pentru administrațiile publice, pentru ONG-uri, înseamnă dezvoltare economică pentru noi”, a spus Elena Nemeș, consilier la Primăria Făgăraș.

 

 

„Este o zi în care finanțarea pentru Microregiunea Țara Făgărașului, pentru localități din județul Brașov și Sibiu, a luat un avânt important prin aprobarea strategiei pe baza căreia va veni această finanțare europeană și națională. Primarii şi consilierii județeni au aprobat astăzi această strategie de dezvoltare teritorială integrată. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi compania de consultanță care a lucrat strategia au fost și ei astăzi prezenți aici. Eu am subliniat azi un lucru extrem de important, faptul că în acordul de parteneriat pe care România oficial l-a trimis Comisiei Europene este explicit menționată Microregiunea Țara Făgărașului și această strategie ca zonă pe care vom folosi acest timp de mecanism. Acum, după ziua de astăzi, urmează mai mulți pași, multe provocări, constituirea structurii de guvernanță a teritoriului, definirea programelor de finanțare, a liniilor de finanțare. Vom avea și niște evenimente și la București, la Guvern, unde vom încerca să promovăm Microregiunea, strategia și nevoia de finanțare. Am vrea să luăm bani nu doar din fonduri europene, ci și din programele de la bugetul de stat, din programele naționale, așa încât să acoperim cât mai multe din investițiile identificate în teritoriu. Strategia are un necesar de vreo 600 de milioane de euro. O parte vor fi bani europenei, o parte, bani naționali. oricum, suntem aici pentru a sprijini identificarea de resurse pentru a pune în aplicare ceea ce s-a propus”, a precizat Roxana Mînzatu, secretar de stat la Cancelaria primului ministru.

Fondurile Uniunii Europene care vor putea fi folosite prin mecanismul ITI – Investiţie Teritorială Integrată – sunt resurse ţintite doar pentru teritoriul Asociaţiei ITI Microregiunea Țara Făgăraşului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.