Muzeul Brukenthal își lansează propriul parfum. Brukenthal pentru bărbați, Sophia pentru femei!


Ați mai auzit ca un muzeu să aibă parfumul lui? Muzeul Național Brukenthal de la Sibiu a anunțat că-și va lansa vineri, 24 noiembrie 2023, la ora 16.00 în Palatul Brukenthal din Piața Mare propriul parfum, în două variante – pentru femei și bărbați. Cel masculin va purta numele Brukenthal, după cel al fondatorului instituției, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat, iar cel feminin – pe al soției sale, Sophia. 

Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, a precizat că după cunoștințele sale muzeul sibian este primul din Europa care are parfulul lui.

,,Am această idee de peste 5 ani de zile. Eram șeful secției Marketing în aceea vreme la Brukenthal și am discutat cu mai multe cunoștințe pentru a realiza un asemenea produs. Am avut bucuria să avem aici la Sibiu o companie care face asemenea produse, Matca, și pe doi oameni minunați, Georgiana și Sebastian. Matca e singurul atelier de parfumuri din ingrediente naturale din județul Sibiu, iar lucrul acesta pentru Muzeul Național Brukenthal este și o garanție a calității dar și un sprijin pe care instituția noastră îl asigură companiilor mici și mijlocii. După mai multe discuții am creionat cum ar trebui să fie nuanțele, iar apoi sticluța și cutia, ambele importate din străinătate. Este un nou produs de brand. Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand. Dorim să continuăm această moștenire și să o dezvoltăm, lucrul pe care l-am și făcut în decursul timpului. Pe lângă vinul Baronului și ciocolata Brukenthal, astăzi avem și Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană, Ciocolata Baroc și acum și cele două parfumuri. Așadar, începând din 24 noiembrie parfumul va putea fi achiziționat”, a declarat Chituță, citat de Ora de Sibiu.

Brukenthal este un parfum de o complexitate unică, reflectând călătoriile, pasiunile și gusturile variate ale lui Samuel von Brukenthal. Este o aromă captivantă, care te poartă într-o călătorie olfactivă plină de profunzime și rafinament.

Sophia este o celebrare a eleganței și a pasiunii pentru natură a Sofiei von Brukenthal. Notele dominante de gardenie emană o grandoare rafinată și o feminitate irezistibilă. Aroma sa florală intensă este însoțită de accente subtile de bergamotă, aducând o notă proaspătă și vibrantă, chiar în deschiderea parfumului.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.