Orașul Victoria începe colectarea selectivă la 1 iulie


Începând de luna viitoare, locuitorii din Victoria vor colecta selectiv deșeurile, pe 5 categorii distincte. La mijlocul acestei luni, la Victoria au fost aduse pubelele și containerele în care se vor colecta deșeurile.

Primarul Camelia Bertea a explicat pentru început care sunt cele trei mari categorii de deșeuri reciclabile și cum trebuie ele separate, astfel încât acest proces să fie unul eficient și corect.

Containerul galben – deșeuri reciclabile din plastic și metal

– recipiente de plastic pentru băuturi/alimente

– pungi/folie curate

– dopuri plastic

– spray-uri alimente

– ambalaje metalice (doze, dopuri, conserve etc)

– agrafe deteriorate

– alte obiecte casnice din plastic sau metal

– pixuri, capse, binder clips, capsatoare

– perforatoare

– suport pentru pixuri

– doze aluminiu

– ambalaje neimpregnate cu substanțe chimice

– farfurii, pahare de unică folosință, pahare de iaurt

– capace de metal de la borcane

– mape plastic

– blistere/folii medicamente obișnuite (goale)

 Containerul verde – deșeuri reciclabile din sticlă

– recipiente din sticlă, de diferite culori, provenite de la băuturi

– recipiente din sticlă, de diferite culori, provenite de la produse alimentare

– borcane

Containerul albastru – deșeuri reciclabile din hârtie și carton

– ambalaje diverse de hârtie-carton

– ambalaje de carton pentru băuturi

– cutii de carton

– cutii de cosmetice

– pungi de hârtie

– ziare

– ambalaje tetra pack (cutii de lapte. suc, etc)

– maculatură

– cărți de vizită

– reviste

– cărți

– plicuri

Până la data începerii efective a colectării selective, autoritățile locale din Victoria sunt într-o amplă campanie de conștientizare a populației cu privire la schimbările din domeniul deșeurilor. În zilele următoare cetățenii vor primi informații și despre cum vor selecta deșeurile biodegradabile.

Au fost cumpărate 143 de containere și 319 pubele

Joi, 17 iunie, au ajuns la Victoria câteva sute de pubele și containere, pentru ca locuitorii acestei comunități să poate colecta selectiv gunoiul.

,,În cadrul achiziției desfăsurate pe SICAP, pentru furnizare pubele colectare selectivă, au fost depuse oferte de către nouă operatori economici. În urma evaluării ofertelor, a fost desemnat câstigător operatorul economic S.C.AX PERPETUUM IMPEX S.R.L. Contractul nr .17271/141RC/02.06.2021, în valoare de 128.484,39 lei cu TVA, a fost încheiat în data de 02.06.2021, cu termen de livrare in 30 zile. Au fost achiziționate un număr de 143 eurocontainere de 1.100 litri, 270 europubele de 120 litri și 49 europubele de 240 litri din material virgin”, a declarat Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.

Pubelele și eurocontainerele au fost livrate joi, 17 iunie a.c., la Victoria, de către firma care a câștigat licitație.

Autoritățile locale vor ca pe viitor să supravegheze video punctele de colectare.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.