Pas important pentru repornirea economiei locale


La Cetatea Făgăraș a avut loc ieri o întâlnire între mediul de afaceri și mediul academic, în cadrul maratonului de business ,,rePORNIM ECONOMIA”, întâlnire la care a participat și primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.
Acesta a declarat că, pe lângă discuții privind investiții ale companiilor prezente în zona industrială franceză, au fost abordate și domenii precum sănătate, infrastructură, turism, resurse umane.
,,Am avut plăcerea de a participa la maratonul de Business „rePORNIM ECONOMIA”, organizat de Camera de Comerț și Industrie Franceză în România (CCIFER). Reuniunea cu comunitatea de afaceri din municipiu a avut loc în Cetatea Făgăraș, reușind să conecteze autoritățile locale cu membrii CCIFER, mediul de afaceri național și mediul academic. Discuțiile purtate în cadrul evenimentului s-au axat pe dezvoltarea Școlii Profesionale Franceze din cadrul Colegiului Tehnic „Aurel Vijoli” și investițiile companiilor prezente în zona industrială franceză din Făgăraș. Au fost abordate, însă, și domeniile: sănătate, infrastructură de transport și turism, resurse umane, digitalizare.
Am fost încântat să redescopăr că domnul Ion Ciolacu, Consulul Onorific al Franței la Brașov, este dispus în continuare să ne sprijine în implementarea și dezvoltarea proiectelor francofone dedicate comunității. Primăria Făgăraș va continua să rămână deschisă și să ușureze demersurile birocratice întâmpinate de investitorii privați”, spune primarul Gheorghe Sucaciu.
Acesta a mai declarat că realizarea proiectului ITI Microregiunea Țara Făgărașului este tot mai aproape de a fi realizat. ,,Suntem tot mai aproape de realizarea proiectului ITI Microregiunea Țara Făgărașului, care include localități din județele Brașov și Sibiu, prin care vom atrage fonduri europene pentru a le investi atât în proiecte publice, cât și private. Îmi doresc ca partenerii francezi să ni se alăture în demersul care are scopul de a dezvolta economia locală. Le mulțumesc reprezentanților instituțiilor franceze, afaceriștilor francofoni, managerilor companiilor din Făgăraș, reprezentanților instituțiilor educaționale și tuturor celorlalți participanți pentru prezența la eveniment”, a mai spus acesta.
Evenimentul s-a desfășurat la Cetatea Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.