Percheziții în județul Brașov, într-un caz de deturnare a licitațiilor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea infractorului. Prejudiciul – 100.000 euro


Astăzi, 13 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea  procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează 7 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care sunt cercetate infracțiuni de deturnare a licitațiilor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea infractorului.

Perchezițiile au loc în județul Brașov, la domiciliile persoanelor fizice și la sediile persoanelor juridice bănuite de săvârșirea faptelor cercetate. În urma activităților procedurale desfășurate, vor fi identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, ce urmează a fi administrate ca probatoriu, pentru stabilirea stării de fapt.

Vor fi puse în aplicare  6 mandate de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea faptelor urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii.

Prejudiciul cauzat, prin săvârșirea faptelor, este în cuantum de 100.000 de euro. La activități participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Criminalistic.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.