Râul Olt, curăţat în dreptul Făgăraşului


În fiecare an, pe data de 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. Ea subliniază importanța apei dulci atât în natură, cât și în viața de zi cu zi. Ziua este folosită pentru a pleda pentru gestionarea durabilă a apei dulci.

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Braşov celebrează Ziua Mondială a Apei prin acţiuni de igienizare a cursurilor de apă de pe raza judeţului nostru.

râul Olt

Directorul SGA Braşov, Mihai Uţă, citat de bzb.ro, a precizat că la campanie, pe lângă reprezentanţii instituţiei pe care o conduce, vor participa şi reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Făgăraş, ai Ocolului Silvic Voila, dar şi elevii claselor a VI-a ai Şcolii Gimnaziale „Ovid Densusianu” din Făgăraş. Deşeurile adunate vor fi transportate cu mijloacele auto ale SGA la depozitele de gunoi autorizate.

Astfel, sunt curăţate în această perioadă:
-pârâul canal Timiş în intravilan municipiu Braşov;
-pârâul Ghimbăşel în intravilan municipiul Braşov (zona Stupini);
-perimetrul acumulării nepermanente Valea Cetăţii din municipiul Braşov (zona Răcădău);
-râul Olt zona limitrofă municipiul Făgăraş;
-râul Olt pe raza comuna Hoghiz;
-pârâul Bogata în zona localitatea Bogata (comuna Hoghiz);
-pârâul Măieruş amonte localitatea Măieruş;
-pârâul Homorodu Mare în zona loc. Rupea Gară, Ungra şi Homorod;
-pârâul Homorodu Mic în zona loc. Mercheaşa;
-perimetrul acumulării Săcele şi amonte pe pârâu Tărlung, Valea Dracului şi Doftana.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.