Încă un pas important pentru Spitalul Orășenesc din Victoria, anunță primarul Camelia Bertea. A fost obținut completarea autorizației eliberate de Ministerul Sănătății pentru spitalizarea de zi pe specialităţile chirurgicale!
Este vorba despre specialităţile chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, urologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, pentru care, până acum, se puteau oferi doar consultații și tratament în sistem ambulatoriu.
,,Avem deja chirurg general, ortoped, urolog, pe ginecologie avem momentan un medic pensionar şi urmează să scoatem la concurs posturile de ginecolog, oftalmolog și medic ORL. Ce urmează? Mai întâi, aprobarea structurii în Consiliul Local Victoria, apoi completarea autorizației sanitare de către Direcția de Sănătate Publică Brașov cu aceste servicii.
Mulțumim Ministerului Sănătății pentru sprijin și echipei Spitalului Orășenesc Victoria, conduse de managerul Florin Popa, pentru toate eforturile depuse pentru această reușită!’’, a scris edilul Camelia Bertea pe o rețea de socializare.